Ne aflăm în pragul unei noi modificări a Constituţiei. A treia în decurs de 23 de ani. La propunerea aceluiaşi partid. În 1990, F.S.N., din 2003, P.S.D. În 2012, propunerile de modificare sunt făcute, oficial, în alianţă cu P.N.L. şi P.C. Amendarea Constituţiei nu se va face, însă, acolo unde a cerut poporul, ci doar acolo unde vor reprezentanţii unei părţi a poporului. După interese conjuncturale.
Prima dovadă a interesului conjunctural: dorinţa de diminuare a puterilor preşedintelui, în acest sens vorbindu-se intens despre transformarea României din republică semiprezidenţială în republică parlamentară. La ultima revizuire, cea din 2003, în baza unor propuneri făcute tot de reprezentanţii P.S.D., nu numai că a fost menţinută republica semiprezidenţială, deci, implicit, statutul de „preşedinte-jucător”, dar mai mult, făcându-i potecă spre Cotroceni lui Adrian Năstase, mandatul prezidenţial a fost prelungit de la patru la cinci ani. După un mandat şi ceva în care de la Cotroceni s-a auzit o voce care face opoziţie deranjantă, regimul semiprezidenţial a devenit indezirabil. După această experienţă, probabil s-a ajuns la concluzia că, pentru un partid de talia P.S.D. e convenabil regimul parlamentar – ceea ce le conferă şanse mari de a face o majoritate –, care le permite un control şi asupra Guvernului, şi a Preşedinţiei.
A doua dovadă de interes conjunctural: dorinţa de a-i conferi Parlamentului puterea constituţională de a trece peste deciziile Curţii Constituţionale cu o majoritate de două treimi. Iar cum, acum, U.S.L. are majoritate, rolul Curţii va fi practic anulat în cazul oricărui derapaj venit dinspre Parlament, făcând pârtie spre o tiranie a majorităţii ca la carte. Ce poate însemna lucrul acesta? Că majoritatea parlamentară – care, cu alte câteva migrări politice, poate deveni majoritate absolută – poate face orice va vrea, fără nicio pied