Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cresc accizele la motorină

Publicat in Salajeanul, vineri 14 decembrie 2012 ·

Accizele la motorină vor urca, începând cu anul viitor, de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă, operaţiunea fiind avizată, miercuri, de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă. Potrivit Mediafax, documentul prevede atingerea nivelului minim al accizelor la motorină începând cu 1 ianuarie 2013, de 391 euro/tonă, faţă de nivelul actual de 374 euro/tonă. Ordonanţa permite, totodată, autorizarea antrepozitelor fiscale pentru depozitarea alcoolului etilic şi băuturilor alcoolice şi elimină restricţiile privind autorizarea antrepozitelor fiscale pentru depozitarea produselor energetice şi a produselor din tutun prelucrat. Termenul de valabilitate a autorizaţiei de antrepozit fiscal va fi de trei ani, iar garanţia pentru antrepozitele fiscale de depozitare nou înfiinţate va reprezenta 6 la sută din valoarea accizelor aferente tuturor intrărilor de produse accizabile estimate la nivelul unui an. Agenţia MEDIAFAX a anunţat, în luna mai, că Executivul are un calendar care prevede, printre altele, creşterea nivelului accizelor pentru motorină de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă, începând cu ianuarie 2013. Un studiu Bloomberg elaborat la acea dată pentru 55 de ţări relevă că România se numără printre statele cu cel mai ridicat cost din lume la benzină, calculat în funcţie de puterea de cumpărare, situându-se pe locul al şaptelea după ponderea costului unui galon de benzină în venitul mediu zilnic. Fostul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, anunţa, la finele anului trecut, că România trebuie să ajungă în 2013 la nivelul minim din Uniunea Europeană în privinţa accizelor la motorină.

Accizele la motorină vor urca, începând cu anul viitor, de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă, operaţiunea fiind avizată, miercuri, de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă. Potrivit Mediafax, documentul prevede atingerea nivelului minim al accizelor la motorină începând cu 1 ianuarie 201

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 42 minute
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 3 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 24 minute
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 4 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum 2 ore
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Kremlinul îşi extinde controlul din ce în ce mai mult asupra cerealelor ruseşti tocmai când preţul grâului explodează (analiză)

G4Media acum 49 minute
Statul rus îşi extinde controlul asupra unei părţi din ce în ce mai mari din industria cerealelor, ceea ce ar putea să îi confere puteri sporite asupra exporturilor, tocmai într-un moment în care se intensifică îngrijorările cu privire la aprovizion

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 3 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 7 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

20°
dum.

15°/20°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°