Ieri, Vladimir Putin, și-a ținut discursul anual în fața Adunării Federale a Federației Ruse, care a pretins că prezentă „foița de turnesol” a stării națiunii. Există asemenea discursuri și în Statele Unite, care sunt numite State of the Union Addresses. În comparație cu discursul lui Putin, adresările lui Obama în fața Congresului american sunt adevărate lecții de oratorie.
Pe lîngă apariția rece a președintelui rus și a faptului că Putin și-a citit practic integral discursul, auditoriul arăta încremenit în fața grimaselor agresive caracteristice cu care ne-a deprins Putin, care aparent aveau scopul să bage frică. Ce m-a nedumerit a fost faptul că imnul Rusiei, care trebuia să „binecuvînteze” discursul președintelui Putin, a fost intonat la sfîrșit și nu la început.
Putin a declarat că nu vor fi tolerate în nici un fel elementele separatiste pe teritoriul Federației Ruse. Și atunci mă întreb: de ce atunci Rusia susține separatismul din Transnistria, de ce cultivă acest separatism în alte state suverane și independente? Aceasta demonstrează că multe din acele lucruri frumoase pe care le-a spus, și care mi-au plăcut și mie, sunt pentru urechile „agenții străini”, iar Rusia își va continua agenda expansionistă și planurile euroasiatice.
Spre final, a fost anunțat și vectorul de dezvoltare a Rusiei spre Siberia și estul îndepărtat, iar potențialul enorm de dezvoltare în acea direcție a fost menționat cică chiar de Lomonosov. Vectorul acesta estic imi pare a fi o declarație înaripată ca replică la orientarea Statelor Unite spre vest. Faptele și acțiunile întreprinse de Rusia prin construcția conductelor de gaz în Europa demonstrează contrariul și anume că Rusia este puternic înrădăcinată în Europa și spre vest.
Dacă Rusia ar planifica să construiască vreo linie de tren de mare viteză pe bandă magnetică, care ar lega vechiul
