Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt trenuri, anulate din cauza temperaturilor scăzute. În sudul ţării se înregistrează întârzieri

Publicat in Mediafax, vineri 14 decembrie 2012 ·

Opt trenuri de călători au fost anulate şi mai multe garnituri care circulă în jumătatea de sud a ţării au întârzieri din cauza unor probleme tehnice apărute la materialul rulant şi la infrastructura feroviară ca urmare a temperaturilor foarte scăzute, a anunţat, vineri, compania CFR SA.

Potrivit Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, traficul feroviar se desfăşoară în condiţii de iarnă, din cauza temperaturilor foarte scăzute înregistrate la nivel naţional.

Astfel, unele trenuri care circulă în jumătatea de sud a ţării ajung la destinaţie cu întârziere, iar opt trenuri de călători care circulau pe rutele Bucureşti Obor - Feteşti, Târgovişte - Pietroşiţa, Târgovişte - Fieni, Târgovişte - Bucureşti Nord, Bucureşti Nord - Fieni, Ploieşti Sud - Urziceni şi retur au fost anulate din cauza unor probleme tehnice apărute la materialul rulant şi la infrastructura feroviară.

De asemenea, trenurile de călători de pe relaţia Periş - Crivina au staţionat între orele 6.45 şi 7.45, din cauza defectării locomotivei trenului IC 551, care circulă pe ruta Bucureşti - Suceava.

"Traficul feroviar a fost reluat în condiţii de siguranţă începând cu ora 08.00, după ce trenul IC 551 a fost retras în staţia Crivina cu ajutorul locomotivei trenului IR 3001. Trenul IC 551 şi-a reluat traficul cu o întârziere de 157 minute, iar trenul IR 3001 cu o întârziere de 115 minute. Celelalte garnituri care au staţionat vor ajunge la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 9 şi 60 de minute", a precizat surca citată.

Din cauza temperaturilor scăzute înregistrate la nivelul solului au fost semnalate defecţiuni la linia de cale ferată pe anumite intervale de staţii de pe raza regionalelor Braşov şi Galaţi. Circulaţia trenurilor se va desfăşura pe un singur fir între staţiile Daneş - Sighişoara, Feldioara - Apaţa, Mediaş - Aţel, Blaj - Crăciunel, Buzău Sud - Cilibia şi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 10 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 9 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 9 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

21°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°