Alegerile din 9 decembrie, din România, care au avut drept rezultat un parlament cu 588 de membri – cu 118 mai mulți decat în legislatura anterioară – arată absurditatea legii electorale în vigoare.

Adoptată în 2008, în special la insistențele PNL, pe atunci al treilea partid ca mărime, și cu sprijinul PSD, legea electorală este bazată pe vot în colegii uninominale cu reprezentare proporțională la nivelul circumscripției (județ, Municipiul București, Diaspora) a partidelor ce depășesc pragul de intrare în parlament de 5% sau a celor care câștigă cel puțin trei colegii uninominale la Senat și cel puțin șase la Camera Deputaților. Un candidat este ales direct într-un colegiu dacă obține acolo majoritatea voturilor valabil exprimate.

Sistemul reprezintă o bastardizare a celui pe baza căruia se alege Bundestagul, camera inferioară a parlamentului Germaniei. Acolo există două categorii de deputați, cei aleși în circumscripții individuale prin vot majoritar (nu e nevoie de majoritatea voturilor, cel clasat pe locul întâi chiar cu un scor de sub 50% este ales) și cei aleși de pe listele prezentate de partide în fiecare land federal.

Așadar, în Germania fiecare alegător are două voturi, iar structura parlamentului e determinată de votul al doilea (Zweitstimme) care asigură reprezentarea proporțională la nivelul landurilor a partidelor care au depășit la votul de listă însumat procentul de 5% pe țară.

Și în Germania se asigură accesul în parlament la nivelul unui scor de sub 5% al unui partid care a obținut cel puțin trei mandate directe, prin scrutin majoritar uninominal (a fost cazul Partidului Socialismului Democratic în 1994, care a înregistrat 4,4% din voturi pe ţară, dar a obţinut patru mandate directe).

Teoretic, Bundestag-ul are 598 de membri (299 aleși prin vot majoritar uninominal și 299 de pe listele de land federal), dar pentru asigur