Gheorghe Şochircă, originar din Republica Moldova, a primit o condamnare de 2 ani de închisoare cu suspendare pentru furt calificat. Potrivit procurorilor, în primăvara acestui an, bărbatul, ajutat de pănceanul Ionuţ Holban, judecat în aceeaşi cauză, a pătruns în repetate rânduri în domiciliul Vetei C., de unde a furat bunuri în valoare totală de 8.000 de lei.
Cercetările au evidenţiat că hoţii au pătruns prin efracţie şi numai pe timp de noapte. Oamenii legii au mai arătat că faptele au fost comise în condiţiile absenţei din domiciliu a femeii, plecată la muncă în Italia.
În acelaşi dosar, Gheorghe Şochircă a mai răspuns în faţa legii şi pentru faptul că, tot în primăvara lui 2012, în timp ce locuia fără forme legale în apartamentul surorii sale, s-a conectat fără drept la reţeaua telefonică a operatorului de gaze din Panciu, al cărui sediu este amplasat la parterul blocului, efectuând convorbiri în străinătate, preponderent în Republica Cehia, în valoare de 450 de lei.
Iniţial, atât moldoveanul, cât şi Holban, condamnat tot la doi ani de închisoare cu suspendare, au negat infracţiunile, însă, pe parcursul procesului le-au recunoscut. Ei au precizat că bunurile furate au fost vândute unor pănceni care, pe parcursul anchetei, le-au predat la Poliţie cu scopul de a fi restituite păgubitei.
Gheorghe Şochircă, originar din Republica Moldova, a primit o condamnare de 2 ani de închisoare cu suspendare pentru furt calificat. Potrivit procurorilor, în primăvara acestui an, bărbatul, ajutat de pănceanul Ionuţ Holban, judecat în aceeaşi cauză, a pătruns în repetate rânduri în domiciliul Vetei C., de unde a furat bunuri în valoare totală de 8.000 de lei.
Cercetările au evidenţiat că hoţii au pătruns prin efracţie şi numai pe timp de noapte. Oamenii legii au mai arătat că faptele au fost comise în condiţiile absenţei di