Alexandra-Simona Răuţ, din cadrul Judecătoriei Constanţa, a trecut de acest examen de capacitate cu cea mai mare medie generală, respectiv 9,74
Institutul Naţional al Magistraturii a anunţat ultimele rezultate ale examenului de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari. Această testare a constat în verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice prin probe scrise şi orale. INM arată că probele scrise au constat în lucrări cu subiecte distincte pentru judecători şi procurori, inclusiv soluţionarea unor speţe şi redactarea de lucrări cu caracter practic, în funcţie de specificul activităţii candidaţilor.
Conform datelor oficiale, Alexandra-Simona Răuţ, din cadrul Judecătoriei Constanţa, a trecut de acest examen de capacitate cu media generală 9,74, în timp ce Alexandru-Marian Stătescu (stagiar la Judecătoria Constanţa) a terminat cu 9,72. Mai departe, tot o Alexandra, însă Daniela Stamate (încadrată la Judecătoria Constanţa) a obţinut media generală 9,70. Grig Emilian Lupulescu, din cadrul Judecătoriei Medgidia, a luat 9,46, în timp ce Iulian Dîrzeanu (Judecătoria Constanţa) a primit ca medie finală 9,38. Vica Oprişan (Judecătoria Constanţa) a luat 9,33, Adrian Păcurar - 9,31, în timp ce Andrea Meşter (Judecătoria Constanţa) se poate mândri cu 9,22, iar Meral Bechir, tot de la Judecătoria Constanţa, cu nota 8,99. Institutul Naţional al Magistraturii anunţă că Florentina Ivăncioiu (Judecătoria Constanţa) a închis aceste examene cu media generală 8,87, în timp ce Monica Iga, de la Judecătoria Mangalia, a primit 8,83. La procurori, Enela Stoica, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, a primit media generală 9,47, în timp ce colega sa Elena Ciulin a luat 9,45. Adrian Mircea (din Parchetul Judecătoriei Constanţa) a luat 9,43, Gabriela Stanciu (Parchetul Judecătoriei Constanţa) - 9,39, Ciprian Bodu (Parchetul Judecătoriei Medgidia)