Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii înzăpeziți, lăudați de prefect

Publicat in Ziarul de Roman, vineri 14 decembrie 2012 ·

Prefectul județului s-a întâlnit cu presa, după mai multe zile în care a fost pe teren. Acesta a spus că deszăpezirea a descurs bine și că primarii au dat dovadă de implicare.

Prefectul județului Neamț este mulțumit de modul în care utilajele de deszăpezire au lucrat în această perioadă. Ilie Mitea a fost el însuși în urma multor utilaje de deszăpezire care au deblocat căile de acces către satele afectate de ninsoare și viscol. Vineri, în cadrul unei conferințe de presă, prefectul a prezentat un raport al activității desfășurate de când zăpada a pus stăpânire pe județ. “Se acționează cu toată energia, toată suprafața de deszăpezit fiind una foarte mare. Am avut acțiuni pe două căi. În primă fază, am avut grijă de drumurile naționale, și, pe urmă, de cele județene și comunale. În această situație, cei de la drumuri naționale au lucrat din momentul declanșării viscolului și au reușit să mențină cu greutate deschise traficului tronsoanele de drum național care trec prin Neamț. Noaptea de 12 spre 13 decembrie a fost cea mai dificilă“, a afirmat Ilie Mitea, prefectul județului Neamț.

Acesta a spus că mulți primari au dat dovadă de spirit civic, dând exemplul edililor din Sagna, Bâra, Doljești sau Valea Ursului. Prefectul a confirmat că au fost și primari care nu s-au implicat atât de mult pe cât ar fi trebuit, dar a fost de părere că orice discuție cu aceștia trebuie să aibă loc atunci când în județ nu mai sunt situații de urgență. Probabil la fel se va întâmpla și cu discuția pe care Ilie Mitea o va avea cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, după ce aceștia au oferit către presă informații care nu corespondeau realității.

Pentru perioada următoare, prefectul a discutat cu reprezentanții Poliției Rutiere, pentru ca utilajele care ajung în sate să fie însoțitte de un echipaj de poliție.

Situația în ju

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elveţia e prima echipă calificată în sferturi la Euro 2024, după ce a eliminat Italia

Mediafax acum 2 ore
Italia, campioana în exerciţiu a fost eliminată de la Euro 2024 după ce a înfruntat sâmbătă Elveţia. Elveţienii au fost echipa mai bună în cea mai mare parte a meciului şi au părut mai puternici, fizic şi tehnic. Italia nu a contat în atac, puţinele

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 4 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 2 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 6 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 5 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Germania: Doi poliţişti, răniţi grav în timpul manifestaţiilor împotriva congresului AfD

News.ro acum 2 ore
Doi poliţişti au fost agresaţi şi grav răniţi, sâmbătă, de manifestanţi care protestau faţă de congresul partidului de extremă dreapta AfD, la Essen, unde delegaţii şi-au reales liderii, relatează AFP. Incidentul a avut loc în apropierea sălii comun

Estonia şi-a desemnat un nou premier după ce Kaja Kallas a fost nominalizată în viitoarea Comisie Europeană

G4Media acum o ora
Formaţiunea liberală a premierului eston Kaja Kallas, Partidul Reformei, l-a desemnat sâmbătă pe ministrul climei, Kristen Michal, să preia postul de prim-ministru după ce actuala şefă a guvernului va demisiona în urma nominalizării sale de către li

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum o ora
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

UPDATE - Euro 2024: Meciul Germania – Danemarca, întrerupt din cauza fulgerelor şi a grindinei, s-a reluat

News.ro acum o ora
Meciul dintre echipele naţionale ale Germaniei şi Danemarcei, din optimile de finală ale Campionatului European de fotbal, întrerupt din cauza condiţiilor atmosferice, s-a reluat. Arbitrul englez al meciului dintre Germania şi Danemarca a decis în m

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 4 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

24°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

24°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°