În vârstă de 86 de ani, Gogu Cojocaru este o adevărată enciclopedie sportivă. De-a lungul anilor, a strâns date, cifre şi evenimente, la multe dintre ele fiind martor sau direct implicat, şi le-a adunat în istorii ale sportului constănţean, pe discipline. Studiul său şi munca-i migăloasă s-au axat pe nouă sporturi: fotbal, hipism, karting, tenis de masă, ciclism, automobilism, bridge, motociclism şi volei. Încep cu începutul şi se opresc în jurul anilor 2000. Gogu Cojocaru a pus la dispoziţia cotidianului ZIUA de Constanţa tot materialul său documentar, astfel că, pe parcursul mai multor episoade, vă invităm să cunoaşteţi preţioase file de istorie sportivă constănţeană, aşa cum le-a pus pe hârtie, cu migală şi răbdare, fostul fotbalist în echipa de legendă a Constanţei, Locomotiva PCA, şi marcatorul primului gol al Constanţei în Divizia A. Astăzi, în episodul cinci, continuăm cu prezentarea istoriei fotbalului.
Poate că nimic nu s-a refăcut mai repede în viața socială ca fotbalul. Nu se stinseseră încă ecoul bombelor aruncate de americani la 4 aprilie 1944 că terenurile au și fost inundat de rineri sornici de mișcare. În 1945, se organizează primul campionat local, în două serii. În 1946, promovează în Divizia B echipa muncitorilor docheri, Dezrobirea, care ocupă locul cinci în primul an. În anul următor, se clasează pe primul loc, iar în 1948 participă la barajul pentu promovarea în Divizia A, pe care îl ratează. În toamna aceluiași an, fuzionează cu PCA, formându-se o nouă echipă, Locomotiva PCA.
În cei trei ani de existență, Dezrobirea a folosit următorul lot: Bobi Georgescu, Ion Lesciuc - portari; Serafim Sdam, Pârvan, Noni Marinescu, Beioglu, Pamfil Georgescu, Titi Drăguț, Ticuleț Lemnaru, iani Filip, Titi Băiceanu, Neli Ispas, Gică Oltenică, Gică Nuțu, Pati Oltenică. Antrenor, Rudi Wetzer.
Tot în 1946, promovează în Divizia C fosta ech