Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trandafiri de toamnă

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 15 decembrie 2012 ·

În cel mai mare şi mai important parc din Madrid, Parque del Retiro, un parc istoric, despre care vom mai vorbi, există o grădină cu trandafiri, în care toate gândurile par a-şi pierde înţelesul de dicţionar. În toamna în care i-am văzut pentru prima dată, culorile încă aveau putere, verdele era verde şi galbenul pal al petalelor tandre zvâcnea în continuare sub fiecare adiere. Nu era perioada înfloririi totale, perfecţiunea îşi mutase domiciliul de acolo. Şi, totuşi, acea senzaţie de început de anotimp mohorât dădea un farmec extraordinar locului şi arcadelor care îi ocrotesc, neobosit, frumuseţea.

În spaniolă, o astfel de grădină de trandafiri poartă numele de “rosaleda”. Cel care a gândit acest sensibil şi nuanţat colţ de rai este Cecilio Rodriguez, un om important în organizarea parcului El Retiro, la început de secol XX. În Europa existau deja astfel de grădini, iar speciile de trandafiri aduse au prins curând rădăcini în capitala aceasta a marilor descoperiri sentimentale şi a unor adevăruri istorice pe care nu trebuie să le neglijăm. Cu toate acestea, Războiul Civil a distrus aproape în totalitate colecţia de flori din parc. Şi spaniolii au luat-o de la capăt, ca întotdeauna, aducând prestigioase soiuri de trandafiri, de pe la colegii de continent, cu care impart nu numai o hartă, ci şi o paletă incredibilă de sensibilitate.

Astăzi, “Rosaleda” există. Probabil că vara e şi mai frumos acolo. Probabil că nuanţele devin, abia atunci, culori în adevăratul sens al cuvântului. Şi, totuşi, nu întâmplător mi-am adus aminte de acest colţ de univers tocmai acum, când afară se pregăteşte să izbucnească ninsoarea. Parcă văd, cu colţul inimii, galbenul pal, rozul sticlos şi roşul puţin şifonat al trandafirilor din parcul de la Madrid, ca pe o garanţie că, până la urmă, pentru flori şi pentru sentimente nu există anotimp, nu există moarte, ci numai cât

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Coreea de Sud - Aeroportul Incheon, închis pentru scurt timp din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Decolările şi aterizările pe aeroportul internaţional Incheon din Coreea de Sud au fost întrerupte, miercuri, timp de aproximativ trei ore înainte de răsărit, din cauza baloanelor lansate de Coreea de Nord pline cu deşeuri, a declarat un purtător de

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 13 ore
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 8 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 11 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Jandarmii din Brăila Celebrează Ziua Drapelului Național

Info Est acum 10 ore
Jandarmii din Brăila vor sărbătorit miercuri, 26 iunie 2024, Ziua Drapelului Național, o zi semnificativă pentru români, marcând importanța drapelului ca simbol al națiunii, conform Constituției României din 1991. Drapelul, simbol al rezistenței naț

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 12 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 11 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 9 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°