Ionuţ Nicolae Nistor (31 de ani), a fost trimis, ieri, în judecată, pentru evadare. Individul a ucis şi a tâlhărit două bătrâne din Piatra Neamţ, în vara anului 2008, fapte pentru care a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Procesul de acum priveşte încercarea lui de a evada în timp ce era la judecată, pentru stabilirea paternităţii. La termenul din 27 septembrie anul trecut, după ce şedinţa s-a încheiat, vieţaşul Nicolae Nistor a fost scos din sală sub escorta poliţiştilor, care l-au condus în camera de arest a judecătoriei. Individul avea cătuşele la mâini, dar cu toate acestea, a reuşit să se smulgă dintre poliţişti exact înainte de a coborî la subsol, unde este arestul şi, dintr-un pas, a ajuns în curtea judecătoriei. De-acolo a scăpat şi a luat-o la fugă, pe strada Mihai Eminescu, apoi imediat a cotit pe o străduţă, încercând să se piardă printre blocuri. Poliţiştii au fugit după el şi l-au ajuns din urmă imediat, dar el s-a oprit abia când a fost somat că se va trage asupra lui. Pedeapsa de închisoarea pe viaţă a primit-o pentru omor deosebit de grav, tâlhărie şi tentativă la tâlhărie. Faptele au fost comise în 2008, victimele sale fiind femei în vârstă, pe care le urmărea un timp, până le învăţa tabieturile şi cercul de cunoştinţe, după care le aborda, convingându-le să-l milostească, şi le ucidea pentru bijuterii şi bani. Prima victimă a fost Maria Rusnac (83 de ani), care pe 1 iunie 2008 a fost atacată în plin centrul oraşului. Individul a dus-o apoi în casă şi a ucis-o, i-a luat cerceii, inelul şi verigheta, a lăsat-o în bucătărie şi a ieşit din locuinţa ei, nu înainte de a încuia uşa. Când a fost găsită, după patru zile, era deja în putrefacţie. A doua victimă a fost atacată exact de ziua lui, pe 31 iulie. Nicolae Nistor a urmărit-o pe Maria Petruţ (79 de ani) la fel, o vreme, şi când a fost sigur că nu riscă să fie descoperit, i-a sunat la uşă. Încreder