Mii de români din zona Romanului contribuie la bugetul de stat al Italiei. Dacă, în Italia, românii plătesc 640 de milioane de euro impozit pe venit, în Săbăoani, stranierii plătesc impozit de până la 140 de mii de euro.
Românii emigranți în diferitele state ale Uniunii Europene se dovedesc cei mai conștiincioși contribuabili. Nu la noi în țară, unde banii ar putea fi folosiți în numeroase domenii, ci în țările unde muncesc și își plătesc impozitele.
În acest fel, ei aduc un plus economiei țărilor unde lucrează, în timp ce, la noi în țară, sumele plătite sunt mai mult simbolice. Conform unui studiu realizat în Italia, românii contribuie cu 10,3% din impozitul pe venit plătit de contribuabilii străini, în valoare de 6,2 miliarde de euro. Adică românii plătesc circa 640 de milioane de euro.
În medie, românii plătesc 1.700 euro pe an impozit pe venit. 6,2% dintre contribuabilii din Italia sunt născuți în străinătate și contribuie cu 4,1% la totalul impozitului pe venit plătit, spune un studiu privind comportamentul fiscal al imigranților. Peste 2 milioane de contribuabili născuți în străinătate au plătit, în 2010, impozit net în valoare de 6,2 miliarde de euro. Față de 2009, numărul contribuabililor străini s-a diminuat cu 1%, valoarea impozitului plătit de ei a crescut, în schimb, cu 4,3%.
“Din comuna noastră sunt aproximativ 2.500 de persoane plecate la muncă în străinătate. Pentru casele și proprietățile pe care le au aici, consătenii noștri plătesc impozit în jur de 250 de lei pe an. Aici ne referim doar la construcțiile noi și spațioase“, a declarat Valeria Dascălu, primarul comunei Săbăoani.
La un calcul simplu, cei plecați la muncă în străinătate contribuie la bugetul loc al comunei cu aproximativ 140 de mii de euro, în vreme ce, în Italia, mulți alți români contribuie cu sute de milioane de euro.
Mii de români di