Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au pus în vânzare biletele pentru Balul de Crăciun

Publicat in Pandurul, luni 17 decembrie 2012 ·

Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu a pus în vânzare, începând de vineri, biletele pentru Balul dinaintea Crăciunului. Aflat la cea de-a treia ediţie, evenimentul monden pregăteşte o serie de surprize spectatorilor. Şi de această dată, ei vor fi invitaţi să danseze vals pe scenă alături de artiştii teatrului şi de trupa de balet. Ţinuta de gală este obligatorie, iar preţul biletului este 50 de lei.

Târgujienii sunt aşteptaţi şi la acest sfârşit de an la Balul Teatrului „Elvira Godeanu”. Aflat la cea de-a treia ediţie, evenimentul monden va avea loc în data de 22 decembrie, orele 19.00, şi se anunţă încă de acum a fi un spectacol reuşit. Într-un cadru festiv, artiştii teatrului şi trupa de balet condusă de Valeriu Saraolu vor susţine un spectacol care va dura peste trei ore. Nu vor lipsi nici invitaţii speciali care vor susţine recitaluri extraordinare de operă, operetă, colinde şi cover-uri internaţionale: Trupa Distinto, Daniela Vlădulescu, maestrul Vasile Martinoiu şi Maria Gugu.

Ca în fiecare an, spectatorii vor dansa valsuri pe scena teatrului, iar în pauza spectacolului vor putea ciocni cupe de şampanie puse la dispoziţia lor gratuit de către organizatori. Amfitrionul evenimentului va fi chiar directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, Marian Negrescu. „Balul Teatrului rămâne un eveniment monden care nu a fost egalat până acum la nivelul municipiului Târgu Jiu. Şi de această dată am pregătit o serie de surprize invitaţilor şi cadouri, în special pentru doamne. Spectatorii vor putea asista la un spectacol în care vor fi prezentate dansuri şi tangouri argentiniene conduse de către Valeriu Saraolu. Nu va lipsi nici dansul pe scenă. Aici, spectatorii vor fi invitaţi de către artiştii noştri şi de către trupa de balet. Pe lângă vals, anul acesta, se va putea dansa şi tango. Spectacolul durează peste 3 ore şi avem invitaţi foarte specia

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

Rezultate Evaluare Națională Bucureşti 2024. Notele, publicate pe edu.ro

Libertatea acum 32 minute
Rezultate Evaluare Naţională Bucureşti 2024. Elevii de clasa a VIII-a din Bucureşti, care au susținut săptămâna trecută Evaluarea Națională 2024, află astăzi ce note au obținut și, în funcție de acestea, își vor stabili opțiunile pentru admiterea la

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 8 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 7 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 9 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 6 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum 11 ore
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 12 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Ciolacu mulţumeşte Naţionalei: Aţi reuşit să uniţi, din nou, toţi românii / Şi Ciucă a transmis un mesaj tricolorilor

Mediafax acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a mulţumit echipei naţionale a României. „Aţi reuşit să uniţi, din nou, toţi românii”, a transmis şeful Guvernului. România a fost eliminată marţi de la Euro după ce a pierdut cu 3-0 în optimi în faţa Olandei.

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 12 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Vremea

București
acum

19°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°