Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lovitura care o poate dărâma definitiv pe Dinamo. Încă un acţionar sistează investiţiile în echipă

Publicat in Pro Sport, duminică 16 decembrie 2012 ·

Ionuţ Negoiţă (foto) este nemulţumit că nu i s-a oferit o funcţie executivă în cadrul clubului, dar şi pentru că nu a fost lăsat să adminstreze marketingul "câinilor"

Situaţia devine din nou critică la nivelul acţionariatului lui Dinamo. În urmă cu două săptămâni, Ionuţ Negoiţă a vorbit public despre viitorul sumbru care îi paşte pe roş-albi în absenţa unui plan de redresare eficient. În acelaşi timp, omul de afaceri a înaintat oficial celorlalţi doi acţionari o soluţie pentru rezolvarea situaţiei. Consecinţa imediată a fost retragerea lui Dragoş Săvulescu, iar Nicolae Badea a promis că va da un răspuns în termenul de 14 zile acordat de Negoiţă.

Două cereri, ambele refuzate

Joi seara, înainte de întâlnirea cu jucătorii de la Săftica, cei doi acţionari au discutat mai multe ore. Negoiţă a cerut, printre altele, o funcţie executivă în club, motivând că doar astfel îşi poate asuma răspunderea pentru deciziile care se vor lua la Dinamo, dar şi preluarea marketingului roş-alb, pentru eficientizare. A fost refuzat însă. Cu toate acestea, Badea a promis că în două zile, adică până sâmbătă, va oferi, în scris, un răspuns ofertei lui Negoiţă.

Nu mai dă niciun ban

Acesta a întîrziat să apară, iar verbal, cel mai nou dintre acţionarii lui Dinamo a fost înştiinţat să mai aştepte câteva zile. Reacţia lui Badea l-a nemulţumit însă pe patronul grupului RIN, iar acesta a hotărât ca, momentan, să nu mai facă vreo investiţie la Dinamo. "Nu eu sunt responsabil pentru ce s-a întâmplat până acum şi chiar cred că am făcut tot ce am putut din momentul în care am venit. Doar că nu mai pot investi, iar alţii să ia deciziile în locul meu", a fost reacţia pe care Negoiţă a avut-o în faţa apropiaţilor.

Ionuţ Negoiţă (foto) este nemulţumit că nu i s-a oferit o funcţie executivă în cadrul clubului, dar şi pentru că nu a fost lăsat să adminstreze marketingul "c

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 8 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 2 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°