Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOSARULFRAUDELOR BANCARE: Directorii BRD Martiş şi Nanu au fost arestaţi. Ioan Creştin şi Marius Locic, eliberaţi

Publicat in Mediafax, duminică 16 decembrie 2012 ·

Directorii BRD Adrian Martiş şi Andrei Nanu au fost arestaţi, alături de alte două persoane, ceilalţi nouă inculpaţi, între care Ioan Creştin şi Marius Locic, vor fi cercetaţi în stare de libertate, potrivit deciziei de duminică a Curţii de Apel Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti a admis doar patru propuneri din cele 13 făcute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organzată şi Terorism (DIICOT), decizia instanţei putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Marius Locic şi alte 12 persoane din dosarul fraudelor bancare, printre care directorii BRD, Adrian Martiş şi Andrei Nanu, au părăsit Curtea de Apel Bucureşti, vineri noapte, după ce instanţa a decis să reia sâmbătă judecarea propunerilor de arestare preventivă a lor, iar acestora le-au expirat ordonanţele de reţinere.

Judecătoarea Luciana Mera i-a audiat, vineri seară, pe toţi cei 13, iar ulterior a hotărât să reia sâmbătă dimineaţă, la ora 10.00, dezbaterile privind propunerile de arestare.

Mera a arătat că doreşte ca atât ca ea, cât şi acuzarea şi apărarea să fie în deplinătatea facultăţilor şi lipsiţi de oboseală.

În acest context, ordonanţele de reţinere emise de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru cei 13 au expirat, astfel că aceştia au fost eliberaţi şi au părăsit Curtea de Apel Bucureşti.

În urma audierilor de sâmbătă, judecătorul Curţii de Apel a decis să amâne pronunţarea unei decizii pentru duminică la ora 10.00.

Cei 13 pentru care DIICOT cere arestarea preventivă sunt Adrian Martiş (director executiv la BRD Unirea), Andrei Nanu (director comercial BRD Dorobanţi), Elena Blaga, Orlando Ionuţ Ghiorghe (evaluator), Andrei Suditu, Niculae Sandu, Ioan Creştin, Dumitru Benga, Vrânceanu Jenica Barbu, Marius Locic, Liliana Liuba Alexan

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum o ora
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Președintele Bulgariei se retrage de la summitul NATO. Care este motivul

Adevarul acum o ora
Rumen Radev, președintele Bulgariei, a anunțat că nu va participa la summitul NATO programat să aibă loc la Washington între 9 și 11 iulie, potrivit unui comunicat emis joi, 27 iunie 2024, de biroul său de presă, citat de agenția DPA.

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum o ora
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum o ora
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Focar de E.coli în Marea Britanie: cel puţin o persoană a murit din cauza unei variante periculoase a bacteriei

News.ro acum o ora
O epidemie de E. coli este în curs de desfăşurare în Marea Britanie, iar o persoană a murit, a anunţat joi Agenţia de Securitate Sanitară din Marea Britanie (UKHSA), numărul total de cazuri confirmate crescând la 275, relatează Reuters. UKHSA a decl

UE are nevoie de 500 de miliarde de euro în următorii 10 ani, avertizează Ursula von der Leyen. Pentru ce este necesară această sumă uriașă

Ziare.com acum 20 minute
Blocul comunitar va avea nevoie, în următorul deceniu, de circa 500 de miliarde de euro pentru industria de apărare, a estimat joi, 27 iunie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul summitului european, transmite agenţia EFE. E

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 8 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 6 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Curtea Supremă a SUA permite avorturile de urgenţă în Idaho, într-o decizie temporară ce este de mare interes în SUA

News.ro acum o ora
Curtea Supremă a Statelor Unite a decis joi să permită - deocamdată - efectuarea avorturilor în Idaho atunci când femeile însărcinate se confruntă cu urgenţe medicale, judecătorii dispensându-se de problema controversată fără a decide de fapt cazul

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

25°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

20°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

24°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°