USL a câştigat zdrobitor alegerile parlamentare. Şi, în orice interpretare a Constituţiei, această formaţiune politică era îndrituită să dea prim-ministrul Guvernului. Iar, în măsura în care formaţiunea respectivă îl desemnase oficial pentru această demnitate, dl Victor Ponta trebuia să devină prim-ministru.
Pe mine personal însă, chestiunea nu m-a interesat deloc. Dar absolut deloc, în ciuda valurilor pe care le-a iscat în condiţiile înfruntărilor politice dintre USL şi tabăra dlui Traian Băsescu. Şi nu m-a interesat dintr-un motiv simplu, situat total în afara acestor înfruntări politice.
Încă de la venirea la guvernare în urmă cu câteva luni, USL şi-a asumat programul FMI, impus anterior guvernării PDL-iste şi pe care l-a aplicat întocmai ca şi aceasta! În perioada interimară până la alegerile parlamentare, prim-ministru a fost tot dl Victor Ponta. Asta ca interfaţă românească, pentru că adevăratul prim-ministru a rămas ca şi anterior reprezentantul FMI. Mai mult, guvernarea USL-istă s-a exprimat public pentru un nou acord cu FMI. Deci, un nou program FMI, care va fi cel ce va fi aplicat, aruncând în planul doi programul USL, bun sau rău cum este acesta! Şi, ca atare, ce importanţă mai avea cine va fi fost uns prim-ministru din partea română?!
Încă şi mai şi: tot între timp, adică anterior alegerilor parlamentare, USL a convenit cu dl Traian Băsescu să încheie un nou acord, al treilea consecutiv, cu FMI. Să mă ierte Dumnezeu, dar, din această perspectivă, nu dacă după alegeri rămânea prim-ministru dl Victor Ponta era problema, ci de ce s-au mai desfăşurat alegeri, în măsura în care prim-ministrul îl ştiam prea bine dinainte şi era agreat deopotrivă de ambele tabere: dl de Vriejer de la FMI!
Ca prim-ministru, cel cu adevărat prim-ministru, al anilor ce vin, dl de Vriejer va stabili ce şi cum se va privatiza, ce şi cum se