Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baraj cu Slovacia » România a avut noroc la tragerea la sorţi a CM 2013

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 17 decembrie 2012 ·

Pentru a ajunge la Mondialul de anul viitor, din Serbia, România trebuie să treacă de Slovacia, formaţie care nu a mai reuşit o participare la un turneu final din 1995.

Ieri a avut loc, la Belgrad, tragerea la sorţi a partidelor din play-off-ul Campionatului Mondial 2013, turneu final care va avea loc, ca şi Europeanul de anul acesta, în Serbia. Aflată în urna capilor de serie, România a avut noroc evitînd Croaţia şi Olanda, cele mai grele adversare posibile.

"Tricolorele" vor înfrunta în dublă manşă reprezentativa Slovaciei, o echipă care a cîştigat prima grupă, în calificări, trecînd de Elveţia, Grecia şi Finlanda. Slovacia nu are însă nici o jucătoare de mare valoare, cele mai multe componente venind de la campioana Iuventa Mihalovce.

Slovacia nu a mai reuşit o calificare la un Campionat Mondial din 1995, atunci cînd a terminat pe locul 12. La Campionatele Europene, Slovacia a participat doar la prima ediţie, în 1994, terminînd ultima, pe poziţia a 12-a.

Ultimele confruntări oficiale România-Slovacia au avut loc în preliminariile pentru Campionatul European din 1998, româncele impunîndu-se de două ori, 26-24 în deplasare şi 34-25 pe teren propriu.

Partidele din play-off-ul CM 2013 vor avea loc în dublă manşă, prima în Slovacia, pe 1/2 iunie, returul pe 8/9 iunie în România.

19 participări are România la Campionatul Mondial feminin, fiind singura echipă din lume care a obţinut calificarea la toate ediţiile

Pentru a ajunge la Mondialul de anul viitor, din Serbia, România trebuie să treacă de Slovacia, formaţie care nu a mai reuşit o participare la un turneu final din 1995.

Ieri a avut loc, la Belgrad, tragerea la sorţi a partidelor din play-off-ul Campionatului Mondial 2013, turneu final care va avea loc, ca şi Europeanul de anul acesta, în Serbia. Aflată în urna capilor de serie, România a avut noroc evitînd Croaţia şi O

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 40 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 38 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 18 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 18 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 2 ore
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Șansa de a ne trezi bogați în UE

Ziua News acum o ora
Rețineți o cifră. Cifra 36. Adăugați-i zerourile necesare. Ca să iasă 36 de miliarde. Și scrieți la capătul lor „euro". Aceasta este suma calculată de experți, ca intră în România în fiecare an de pe urma concetățenilor noștri care muncesc în străin

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

29°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°