Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care este filmul celei de-a doua fraude cu credite trimise de procurorii DIICOT pe masa judecătorilor în decurs de numai o lună

Publicat in Ziarul Financiar, luni 17 decembrie 2012 ·

Noul caz de fraudă bancară, cu un prejudiciu evaluat la 85 milioane de euro şi în care sunt suspectate aproxi­mativ 60 de persoane, a fost făcut public după doi ani şi jumătate de la momentul în care băncile spun că au sesizat autorităţile în cazul unor dosare de credit în care s-au utilizat docu­mente falsificate.

Procurorii DIICOT au început joi 48 de percheziţii în Bucureşti şi trei ju­de­ţe, fiind vizată o grupare coor­do­nată de persoane influente din me­diul de afaceri din Capitală care ar fi luat ilegal cre­dite de la două bănci pentru 35 de fir­me cu sprijinul a şapte directori ai băn­ci­lor, paguba fiind de 85 milioane de euro.

Cel de-al doilea scandal de fraudă bancară vine la numai o lună şi jumătate de la anunţarea unei alte anchete. La începutul lunii noiembrie DIICOT a audiat aproximativ o sută de persoane, între care angajaţi ministeriali, într-un caz de fraude bancare estimate la 22 milioane de eu­ro, anchetatorii descinzând la lo­cu­inţele a 50 de suspecţi şi la sediile so­cietăţile acestora în Bucureşti, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu. În acest dosar, şapte­spre­zece persoane au fost reţinute la începutul lunii noiembrie.

Noua anchetă vizează nu numai oameni de afaceri şi bancheri, ci şi notari şi evaluatori care ar fi măsluit valoarea unor garanţii. BRD este din nou impli­ca­tă, alături de Volksbank şi ATE Bank, potrivit surselor citate de Mediafax.

Volksbank a confirmat, printr-un comunicat, că a fost prejudiciată în acest caz cu aproximativ 8 milioane de euro, precizând că a sesizat autorităţile, încă din mai 2010, cu privire la unele dosare de credit în care s-au utilizat documente falsificate. BRD a precizat că a descoperit, cu câteva luni în urmă, câteva scheme de finanţare ilegală şi a sesizat organele penale, după care a întărit sistemele de control şi a desfăcut contractel

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 2 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum o ora
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 2 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 3 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 51 minute
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Ursula von der Leyen: Uniunea Europeană are nevoie de 500 de miliarde de euro pentru a se apăra

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a estimat joi în timpul summitului european că blocul comunitar va avea nevoie în următorul deceniu de circa 500 de miliarde de euro pentru industria de apărare, transmite agenţia EFE, conform Ager

Președintele Bulgariei se retrage de la summitul NATO. Care este motivul

Adevarul acum 2 ore
Rumen Radev, președintele Bulgariei, a anunțat că nu va participa la summitul NATO programat să aibă loc la Washington între 9 și 11 iulie, potrivit unui comunicat emis joi, 27 iunie 2024, de biroul său de presă, citat de agenția DPA.

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

23°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°