Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 300 de proiecte depuse la ADR Vest in 2012 au fost contractate. Valoarea lor depaseste 630 de milioane de euro. Iata situatia din Timis!

Publicat in Opinia Timisoarei, marți 18 decembrie 2012 ·

TIMISOARA. In primavara lui 2013 vor incepe lucrarile la pasajul de pe bd. Michelangelo, dar si in zona istorica din Timisoara. Proiectele depuse la Agentia pentru Dezvoltare Regionala Vest au fost contractate.

Peste 700 de proiecte au fost depuse la Agentia pentru Dezvoltare Regionala Vest in 2012. Dintre acestea, mai bine de 300 au fost contractate, valoarea lor depasind 630 de milioane de euro.

Printre cele mai importante proiecte pentru care vor intra fonduri in conturile beneficiarilor se numara realizarea pasajului de pe bd. Michelangelo si dezvoltarea zonei istorice din centrul Timisoarei, explica Sorin Maxim, director general ADR Vest.

Acesta a precizat faptul ca, la inceputul lui 2013, vor incepe lucrarile in cadrul celor doua importante proiecte. „Proiectele au fost contractate, in primavara va incepe implementarea acestora”, a spus Sorin Maxim.

In ceea ce priveste activitatea derulata de ADR Vest in 2012, alocarea financiara pentru Regiunea Vest, gestionata de Agentie, este de 417.92 milioane de euro.

311 proiecte au fost contractate, valoarea totala a lor fiind de peste 630 de milioane de euro, din care 440 de milioane de euro reprezinta valoarea finantarii nerambursabile, gradul de contractare – 105%.

Alte 179 de proiecte se afla in diferite faze de evaluare, precontractare sau rezerva. Valoarea lor ajunge la 487 de milioane de euro, din care 376 de milioane sunt nerambursabile.

O veste buna pentru asociatiile de proprietari: pentru sprijinirea investitiilor in eficienta energetica a blocurilor de locuinte sunt alocate 22.8 milioane de euro. Astfel, asociatiile de proprietari pot depune proiecte pentru anveloparea blocurilor, interior si exterior, lansarea competitiei de proiecte avand loc in 3 decembrie.

„Proiectele eligibile nu sunt numai cele pentru anveloparea exterioara a blocurilor, pentru ca este

Articolul in Opinia Timisoarei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 4 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 3 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 4 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum 2 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 3 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 8 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

UPDATE - REPER: Curtea de Apel Bucureşti obligă BEC să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare / BEC va ataca decizia

News.ro acum 3 ore
Deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu au câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în numele Partidului REPER anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai mult

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 8 ore
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

20°/32°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°
mar.

17°/25°