La sfârsitul sãptãmânii trecute, Directia de Sãnãtate Publicã (DSP) Vaslui a primit o nouã transã, de 11.000 de doze, de vaccin gripal trivalent. În luna noiembrie, Ministerul Sãnãtãtii alocat o prima transã de 12.000 de doze, fiind administrate pânã acum 11.173 de doze. « Dintre persoanele vaccinate au fost 4.989 persoane bolnave ce fac parte din grupele de risc, 13 gravide, 343 de persoane ce fac parte din personalul medico-sanitar, 5.675 de persoane peste 65 de ani si 155 de persoanele din centrele sociale. Noua transã va fi distribuitã astfel încât sã se acopere vaccinarea întregului personal medical din unitãtile sanitare publice, a tuturor persoanelor institutionalizate si a personalului din centrele sociale. Diferenta va fi distribuitã medicilor de familie pentru vaccinarea persoanelor care fac parte din grupele de risc“, a precizat Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui. În cadrul campaniei de vaccinare gratuitã a Ministerului Sã- nãtãtii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special respiratorii si cardiovasculare, boli metabolice, copii si bãtrâni institutionalizati, personal medical, precum si gravide. Reamintim cã, la Vaslui, campania de vaccinare gratuitã a Ministerului Sãnãtãtii împotriva gripei de sezon a început pe 19 noiembrie si se va desfãsura pânã în februarie 2013.
La sfârsitul sãptãmânii trecute, Directia de Sãnãtate Publicã (DSP) Vaslui a primit o nouã transã, de 11.000 de doze, de vaccin gripal trivalent. În luna noiembrie, Ministerul Sãnãtãtii alocat o prima transã de 12.000 de doze, fiind administrate pânã acum 11.173 de doze. « Dintre persoanele vaccinate au fost 4.989 persoane bolnave ce fac parte din grupele de risc, 13 gravide, 343 de persoane ce fac parte din personalul medico-sanitar, 5.675 de persoane peste 65 de ani si 155 de persoanele din centrele sociale. Noua transã va