Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragomir: Copos e distrus, a intrat în panică după decizia din Dosarul Transferurilor

Publicat in Gandul, marți 18 decembrie 2012 ·

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, este "distrus" şi a intrat în panică din cauza hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor.

"Am mai vorbit cu George Copos, e foarte distrus de procesul ăsta pe care îl are. El spune că a băgat bani şi pentru lucrurile bune pe care le-a făcut acum e condamnat la ani grei de închisoare. Bine, nu e decizie definitivă, dar omul a intrat în panică, în transă. E o nenorocire pentru familie, pentru tine, o zi dacă stai acolo e deranj, darămite să stai doi-trei ani", a spus Dragomir.

Oficialul a explicat că fotbalul românesc va avea mari probleme dacă procedura de insolvenţă este singura soluţie de salvare a unui club. "Dacă insolvenţa este forma de a salva un club înseamnă că ne-am nenorocit. Sunt cluburi care au datorii, dar şi statul are mari datorii către societăţi, TVA-ul înapoi îl dă statul când vrea muşchii lui. Mai mari datorii are statul la noi decât noi la stat", a afirmat preşedintele LPF.

Dragomir a menţionat că a avut o întâlnire cu Gheorghe Hagi în care actualul proprietar al clubului Viitorul Constanţa a făcut câteva propuneri pentru redresarea financiară a cluburilor şi protejarea fotbaliştilor din Liga I. "O parte din probleme trebuie să le ridice el în Adunarea Generală a LPF, susţinut de mine, bineînţeles. Pentru că eu îl susţin până în pânzele albe. Cu o singură condiţie, cred că nu poate schimba grila la împărţirea banilor. Membrii propun, iar Adunarea Generală va hotărî. Eu nu fac decât să pun în practică hotărârile Adunării Generale, nu ale unuia sau altuia. De fapt, nu e un proiect, sunt nişte propuneri de schimbare a unor probleme", a menţionat Dragomir, fără să detalieze.

Mai multe cluburi din Liga I au datorii către stat, jucători

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum 43 minute
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 16 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 45 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 12 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 30 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Polonia – Austria 1-3

News.ro acum 9 minute
Echipa naţională a Austriei a învins vineri, la Berlin, scor 3-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Austriecii au deschis scorul în minutul 9, prin Gernot Trauner, care a reuşit să înscris cu o lovitu

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 3 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°