Acţiunile societăţilor listate pe pieţele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, pe fondul aşteptărilor privind un compromis pe marginea bugetului SUA.
Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, s-au apreciat cu 1,4%, la 2.154,5 pence, iar cele ale "Rio Tinto Group", a doua societate de profil la nivel mondial, cu 1,8%, la 3.531,5 pence.
Acţiunile asiguratorului german "Allianz" SE, cel mai mare din Europa, au urcat cu 0,5%, la 104,10 euro. Compania a acceptat să plătească peste 12,3 milioane de dolari ca să pună capăt acuzaţiilor autorităţilor SUA potrivit cărora ar fi mituit oficialităţi din Indonezia în vederea obţinerii de contracte pentru proiecte guvernamentale importante.
Titlurile UBS AG, cea mai mare bancă din Elveţia, au crescut cu 1,7%, la 15,23 franci. Aproape treizeci de bancheri şi manageri de top din cadrul băncii elveţiene UBS sunt implicaţi în scandalul privind manipularea dobânzilor Libor, conform unor surse apropiate situaţiei citate de Financial Times.
Acţiunile "Credit Suisse Group" AG, a doua mare bancă elveţiană, au consemnat un avans de 0,9%, la 22,73 franci.
Titlurile producătorului finlandez de telefoane "Nokia" Oyj au urcat cu 6,8%, la 3,17 euro, iar cele ale companiei suedeze "Ericsson" - cu 0,1%, la 64,05 coroane, după ce comisarul european pentru Comerţ, Karel De Gucht, a declarat că autorităţile din UE vor decide, în săptămânile sau lunile următoare, dacă vor declanşa o anchetă privind practicile comerciale ale producătorilor chinezi de echipamente de telefonie "Huawei Technologies" Co. şi ZTE Corp.
La ora 16.45 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,4%, la 5.934,34 puncte, SMI al celei din Zürich - cu 0,3%, la 6.915,66, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,4%, la 7.635,57.
* SUA, pe curs pozitiv
Acţiunile de pe pieţele ameri