Povestea copiilor şi a tinerilor pe care Asociaţia Concordia i-a luat de pe stradă şi i-a organizat în grupuri de muzicieni, de dansatori sau de artişti ai panificaţiei este uluitoare. Când trecem pe lângă ei, pe stradă, uneori sunt invizibili, însă unii dintre ei au avut şansa de a fi educaţi pentru a se putea descurca foarte bine cu exigenţele lumii în care trăiesc.
Minunea a venit, pentru sute de copii ai străzii, de la Asociaţia Concordia, o organizaţie umanitară care are ca obiectiv recuperarea şi reintegrarea socială, şcolară şi familială a copiilor şi tinerilor care provin din familii dezorganizate, defavorizate social sau direct din stradă. Aşa s-au născut ansamblurile artistice Concordia care pot încânta astăzi orice fel de public prin arta lor: instrumentişti, cântăreţi şi dansatori talentaţi, care pot face faţă cerinţelor pieţei actuale de evenimente. Aşa s-a deschis şi brutăria Concordia, din Bucureşti, unde produsele de panificaţie nu sunt făcute doar de mâini îndemânatice, dar şi de suflete care în sfârşit şi-au găsit un drum în viaţă.
Scopul organizaţiei Concordia este acela de a le oferi acestor oameni, prin educaţie, şansa dezvoltării personale, iar rezultatele sunt vizibile, după aproape 20 ani de activitate. În 1991, părintele austriac Georg Sporschill SJ a venit pentru prima oară în România, însoţit de trei voluntari din Germania şi Austria, prima lor misiune fiind şase luni de dialog cu copiii aflaţi pe străzi şi înfiinţarea unui adăpost pentru aceştia. Tot atunci a fost cumpărată şi renovată prima casă pentru copii. În anul următor se înfiinţa organizaţia Concordia, despre care iniţiatorii au spus că “o şedere planificată pentru o perioadă de şase luni a devenit o responsabilitate pe viaţă. Această decizie a făcut posibil, pe 12 decembrie 2012, unul dintre cele mai reuşite evenimente caritabile, cea de-a doua ediţie “Dăruie