Un fenomen interesant este acela în care mari gânditori români au pătruns în adâncul mentalului românesc, descoperind părţi din schema matrice a fiinţei româneşti, dar fără ca asta să-i conducă spre un discernământ critic.
În multe cazuri, ceea ce ei au găsit nu le-a provocat spiritul critic şi din conformism sau oportunism. Aşa că au preferat să se aşeze cu fundul pe vatra românească. E şi cazul lui Nae Ionescu, gânditor talentat, căruia Mihail Sebastian, în desele evocări din "Jurnalul" său, îi reproduce la un moment dat următoarea idee:
"Străinii nu vor înţelege nimic din România, dacă vor voi să o judece după criteriul libertăţii individuale. E o valoare pe care nu o cunoaştem, pe care am împrumutat-o de aiurea şi peste care evoluţia organic, firească a neamului românesc trece nesocotind-o obligatoriu." Nae Ionescu era un autohtonist absolut. La un moment dat propunea utopic, decablarea României de la circuitul economic european, iar statul român să devină eminamente agrar. Un naţionalism izolaţionist care a fost confiscat mai apoi şi de către comunişti, Ceauşescu fiind purtător de stindard. În general, noi românii avem tradiţie în practicarea naţionalismului izolaţionist, vezi legionari, comunişti, cât şi în alte forme mai puţin dure, gen pamflet sau talk show. Neavând acces la naţionalismul expansionist specific marilor puteri, a trebuit mereu să ne mulţumim cu acest naţionalism auto-flatant pe moment şi păgubos pe termen lung.
Dar de ce este atât de important acest principiu al libertăţii individuale? De ce nu e el un simplu concept, aşa cum poate părea, un moft intelectual? Pentru că din absenţa sa derivă foarte multe dintre înapoierile noastre. Fără să fie un adept al acestui principiu, fiind promotorul logicii colectivismelor, Nae Ionescu intră cu briciul minţii într-o zonă nodală a fiinţei româneşti.
În lipsa acestui principiu