Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rivalitate istorică: Chelsea şi Leeds se tem de posibilele incidente dintre fani în meciul din Cupa Ligii Angliei

Publicat in Adevarul, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Cu doar câteva ore înainte de începerea meciului dintre Leeds şi Chelsea, din cadrul Cupei Ligii Angliei, oficialii celor două cluburi sunt în alertă maximă în eventualitatea unor posibile incidente provocate de fanii celor două echipe.

Cu o rivalitate de peste 50 de ani între cele două cluburi, întruntările dintre Leeds şi Chelsea au în spate nenumărate incidente. Animozitatea dintre cele două echipe face să iasă scântei la fiecare meci direct, astfel încât forţele de ordine sunt pregătite pentru eventuale confruntări între galeriile rivale.

Cele două echipe nu s-au mai întâlnit din 2004, când Leeds a retrogradat în eşalonul secund, fapt care măreşte presiunea dinaintea disputării partidei. Tehnicienii ambelor formaţii, Rafael Benitez şi Neil Warnock, au fost atenţionaţi să-şi îndemne jucătorii să nu instige suporterii la incidente. În plus, s-a mai luat o măsură preventivă, astfel încât fanii lui Chelsea au primit doar 3000 de bilete, în loc de 5000.

„Forţele de ordine sunt în alertă şi vor detecta orice problemă şi vor interveni oricând va fi cazul. Ne dorim ca fanii ambelor echipe să îşi susţină favoriţii şi să se concentreze pe miza fotbalistică a meciului şi acţiunea să fie pe teren, fără violenţă şi incidente între suporteri“, a fost declaraţia unuia dintre oficialii forţelor de ordine.

Partida este programată miercuri seară, începând cu ora 21.45 şi va hotărî numele ultimei semifinaliste din Cupa Ligii Angliei. Săptămâna trecută, Swansea, Aston Villa şi Bradford City au făcut pasul către faza semifinalelor, ultima formaţie învingând-o pe Arsenal (1-1, 2-3 la penaltiuri) şi provocându-i mari greutăţi tehnicianului Arsene Wenger cu fanii „tunarilor“.

Echipe probabile

Leeds: Kenny - Bryam, Lees, Pearce, Drury - Austin, White, Brown - Diouf, Becchio, McCormack.

Chelsea: Cech - Azpilicueta, Ivanovic, Luiz, Bertrand - Lampard

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum o ora
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum o ora
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape şapte miliarde de lei de la bănci, în iunie 2024

G4Media acum o ora
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente lici

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 58 minute
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Bianca și Patrizia, tinerele înghițite de apă în Italia, au fost găsite moarte. Cristian e căutat în continuare!

Cancan acum 21 minute
Informație de ultim moment! La 48 de ore de când cei trei tineri români au fost luați de ape în Italia, presa străină notează că autoritățile locale au găsit cadavrele a doi dintre ei. Este vorba despre Bianca Doroș (25) și Patrizia Cormos (21 de an

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Tragedie în Dolj: Trupul unui adolescent a fost găsit înecat într-o baltă de lângă barajul Castranova

Ziare.com acum 3 ore
Într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj a fost găsit trupul unui băiat de 13 ani, prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, 2 iunie, deschiderea unui dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări pentru a se

Firea, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan: E a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei / V-aţi dovedit liderul unei echipe care a stat...pe timpul bucureştenilor

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea, fost primar, i-a adresat duminică o scrisoare deschisă actualului edil Nicuşor Dan, chemându-l la o dezbatere despre ce a făcut fiecare la Primăria Capitalei. ”V-aţi dovedit liderul unei echipe ca

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

90 de mașini vandalizate în parcare, într-un cartier din Baia Mare. Indivizii surprinși de camere nu au fost prinși

Adevarul acum 2 ore
Aproape 90 de maşini au fost vandalizate în parcare într-un cartier din Baia Mare. Doi indivizi au fost surprinşi pe camerelele de supraveghere, însă nu au fost prinşi, potrivit Antena3.ro.

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°