Un băiat în vârstă de 15 ani a ajuns, miercuri după-amiază, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, după ce a fost găsit în Gara din Vaslui îngheţat. Adolescentul făcea naveta din localitatea Rateşu Cuzei, situată la 25 de kilometri distanţă de Vaslui, pentru a merge la şcoală.
Cei care l-au observat au fost câţiva oameni care se aflau în sala de aşteptare a gării Vaslui. Aceştia nu au stat pe gânduri şi au sunat la numărul de urgenţă 112. La faţa locului a sosit un echipaj medical de la ambulanţă care l-a găsit plin cu degerături la mâini şi picioare. Medicii i-au acordat primele îngrijiri medicale, după care l-au transportat la spital.
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, adolescentul a fost găsit de câţiva călători pe o bancă din staţia CFR Vaslui, în timp ce aştepta trenul pentru a ajunge în localitatea Rateşu Cuzei, situată la aproximativ 25 de kilometri distanţă de municipiul Vaslui.
"În momentul în care echipajul medical a ajuns la locul solicitării, elevul a fost găsit în şoc hipotermic şi cu degerături la mâini şi la picioare. Adolescentul era îmbrăcat foarte sumar şi, din ce am reuşit să comunicăm cu el, se pare că făcea naveta la Rateşu Cuzei, la bunica lui, după ce drumul spre localitatea de domiciliu, Bogdana, este blocat de mai multe zile", a declarat, miercuri, directorul medical al SAJ Vaslui, Ana Maria Ungureanu. Preluat de ambulanţă, elevul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vaslui.
Cazul acestui elev a ajuns şi în atenţia şefilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, care au transmis deja conducerilor unităţilor de învăţământ din localităţile urbane să fie mai îngăduitoare în această perioadă cu elevii navetişti.