Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astafei, consilierii şi anexa cu euroii

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Consilierii locali ar putea decide, mâine, încheierea unui parteneriat între municipiul Târgu-Mureş şi Clubul Sportiv Nova Vita, în urma căruia baschetbalistele care evoluează în prima ligă ar putea primi un ajutor de 800.000 de lei din partea autorităţilor locale. Conform expunerii de motive, banii reprezintă 50% din bugetul necesar atingerii obiectivului pentru sezonul competiţional 2012-2013, şi anume accederea în semifinala campionatului. La anexa contractului, la punctul 5, am găsit următorul text: „În cazul obținerii de venituri suplimentare provenite din transferul unor jucătoare de baschet aflate în relaţii contractuale cu CS Nova Vita Târgu-Mureș, după înregistrarea acestor sume, CS Nova Vita are obligativitatea de a remite Municipiului Târgu-Mureş 50% din valoarea sumelor obţinute pe această cale, pe o perioadă de timp egală cu cea de valabilitate a prezentului contract de asociere. Achitarea cotei de mai sus se va face în condiţiile în care veniturile realizate vor depăşi cheltuielile clubului.” Interesant, aceeaşi prevedere am găsit-o şi în 2011 la asocierea dintre Primărie şi clubul FCM Târgu-Mureş, ajuns între timp într-o situaţie disperată din punct de vedere financiar. Chiar azi are loc licitaţia ANAF pentru instalaţia de nocturnă şi băncile tehnice amplasate pe marginea terenului… De puţine zile, atacantul Victoraş Astafei s-a transferat la Oţelul Galaţi, după un periplu de un tur la Gaz Metan Mediaş unde fusese împrumutat. Legat de valoarea transferului, presa de specialitate a înaintat suma de 200.000 de euro… Sunt tare curios dacă în şedinţa de mâine cineva va aborda acest subiect. Se va interesa vreun consilier dacă în cazul Vancea se activează sau nu punctul 5 al anexei?! Consilierii locali ar putea decide, mâine, încheierea unui parteneriat între municipiul Târgu-Mureş şi Clubul Sportiv Nova Vita, în urma căruia baschetbalistele care evoluează

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 45 minute
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum 19 minute
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Cod galben de instabilitate atmosferică şi caniculă în vestul ţării

Press Alert acum o ora
Meteorologii au emis miercuri avertizări Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 județe și de caniculă în 9 județe și în Capitală. Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică județele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 2 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Românii au cheltuit anul trecut 63 milioane euro în cinematografe, cu 25% mai mult decât în 2022

Mediafax acum 34 minute
Conform Ziarului Financiar, numărul de spectatori s-a majorat cu 16%, la circa 13 milioane de persoane, nivel uşor sub cel din 2019, când piaţa a înregistrat 13,1 milioane de clienţi. Anul trecut, preţul biletelor de cinema a crescut cu 8%. Din punc

Acord privind angajamentele de securitate ale UE față de Ucraina. Zelenski merge la summitul european de la Bruxelles

Ziare.com acum 36 minute
La summitul european de la Bruxelles de joi, 27 iunie, unde va fi prezent și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, se va semna un acord privind „angajamentele de securitate” ale Uniunii Europene faţă de Ucraina, a anunţat Palatul Elysee, potriv

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 3 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 36 minute
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°