Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolae Bănicioiu, medic stomatolog şi apropiat al lui Ponta, propus la Tineret şi Sport

Publicat in Romania Libera, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Social-democratul Nicolae Bănicioiu, medic stomatolog în vârstă de 33 de ani şi apropiat al premierului desemnat, Victor Ponta, din perioada în care acesta conducea organizaţia de tineret a PSD, este propunerea pentru portofoliul Tineretului şi Sportului în viitorul Cabinet.

Bănicioiu a fost vicepreşedinte al TSD din 2004 şi preşedinte al TSD din 2007, preluând organizaţia de tineret a social-democraţilor de la Victor Ponta imediat după acesta a trecut la seniori, potrivit Mediafax.

Citeşte şi LIVE TEXT. Iată lista Guvernului Ponta II - 20 de ministere, 6 miniştri delegaţi, un vicepremier fără portofoliu

Noul ministru este deputat din 2004. În 2012, a candidat şi a fost ales deputat într-un colegiu din Bucureşti

Bănicioiu are 33 de ani şi este căsătorit.

El a absolvit Facultatea de Stomatologie din cadrul AMF "Carol Davila" din Bucureşti, în 2004 şi activează ca medic rezident din 2005, iar din 2007 activează ca asistent universitar.

Între 2002 şi 2004 a fost preşedinte al Asociaţiei Studenţilor din România, iar între 2000 şi 2004 a fost preşedintele Asociaţiei studenţilor stomatologi.

Împreună cu soţia, Bănicioiu deţine trei terenuri, trei case de locuit şi un apartament.

Astfel, Bănicioiu deţine două terenuri intravilane în Dâeşti, Vâlcea, donate de la părinţi, care figurează pe numele său, şi un teren agricol de 40.000 de metri pătraţi în Scorniceşti, Olt, cumpărat în 2010, care figurează pe numele soţiei.

El mai are în proprietate două case de locuit, una donată de părinţi (casă bătrânească, în Dăeşti, Vâlcea) şi alta construită de părinţi ( în Dăeşti, Vâlcea), care figurează pe numele său, precum şi o altă casă de locuit, de 350 de metri pătraţi, aflată în construcţie şi situată în comuna Voluntari, dar şi un apartament, pe numele soţiei.

Bănicioiu deţine bijuterii în valoare de 5.000 de euro.

El are un

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum o ora
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum o ora
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 54 minute
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

VIDEO | Marius Croitoru pregătește ”tiki-taka oltenească” după revenirea la FCU Craiova FC. Prima reacție a antrenorului și obiectivul trasat

Pro Sport acum 39 minute
Marius Croitoru s-a întors, marți, 28 mai, la FCU Craiova FC! A oferit o primă reacție, noul antrenor al oltenilor precizând că obiectivul e unul singur: revenirea în SuperLiga României în vara lui 2025. ”Principalul” de la FCU Craiova FC a particip

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 5 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Ciucă: Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. PNL o susţine în continuare

Mediafax acum 2 ore
„Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. Acest regim de impozitare a ajutat masiv la dezvoltarea economiei noastre şi mai poate contribui la recuperarea decalajelor faţă de statele mai dezvoltate din vestul continentului. De aceea, P

Ordin de restricție pentru cei care își agresează verbal și fizic vecinii - lege adoptată de Parlament

HotNews acum 3 ore
Pedepsele pentru cei care își agresează fizic sau verbal vecinii vor fi înăsprite și va putea fi instituit ordin de restricție pentru agresori, conform unui proiect de lege care modifică Codul Penal, adoptat marți de Camera Deputaților. Modificările

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/18°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

22°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°