Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chinezii, interesaţi de investiţii în Gorj

Publicat in Pandurul, joi 20 decembrie 2012 ·

Claudiu Teodorescu, prefectul judeţului Gorj, a primit ieri vizita unei delegaţii a companiei chineze de stat China National Electric Engineering Corporation. În cadrul întâlnirii au avut loc discuţii referitoare la oportunităţile oferite de judeţul nostru pentru investiţii.

În urma unor vizite la CE Turceni şi la sediul Complexului Oltenia, chinezii şi-au manifestat intenţia de a demara investiţii în special în domeniul energetic. “Am discutat şi le-am prezentat deschiderea noastră pentru investiţiile din această zonă. Am discutat probleme legate de energie. Delegaţia chineză a venit la Târgu Jiu după ce a avut o întâlnire la Ministerul Economiei cu domnul director Ciurel şi secretarul de stat, domnul Traicu. În Gorj, reprezentanţii companiei de stat China National Electric Engineering Corporation au vizitat Turceniul şi CE Oltenia. În afară de acestea le-am prezentat şi alte posibilităţi de investiţii în Gorj”, a declarat Claudiu Teodorescu, prefectul judeţului Gorj. Acesta a mai precizat că aşteaptă delegaţia chineză din nou la primăvară pentru a relua discuţiile. “Ne-au spus că se vor întoarce în primăvară pentru că doresc să facă investiţii. În primul rând sunt interesaţi de domeniul energetic. Aşa cum s-a materializat crearea grupului nou de la Rovinari poate că vom reuşi să realizăm noi investiţii şi facem locuri de muncă”, a mai precizat Claudiu Teodorescu.

O altă companie de stat chineză a câştigat licitaţia pentru construirea unui grup energetic la Rovinari, valoarea investiţiei ridicându-se la peste un miliard de dolari.

Claudiu Teodorescu, prefectul judeţului Gorj, a primit ieri vizita unei delegaţii a companiei chineze de stat China National Electric Engineering Corporation. În cadrul întâlnirii au avut loc discuţii referitoare la oportunităţile oferite de judeţul nostru pentru investiţii.

În urma unor vizite la CE Turceni şi

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Evaluare Națională Dâmboviţa 2024. Notele, publicate pe edu.ro

Libertatea acum 23 minute
Rezultate Evaluare Naţională Dâmboviţa 2024. Elevii de clasa a VIII-a din Dâmboviţa, care au susținut săptămâna trecută Evaluarea Națională 2024, află astăzi ce note au obținut și, în funcție de acestea, își vor stabili opțiunile pentru admiterea la

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 8 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 9 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 7 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 6 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum 11 ore
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 12 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 12 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 13 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Vremea

București
acum

20°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°