Şi evident, aici nu mă refer la înfruntarea duşmanilor în luptă, nici a fantomelor sau a animalelor fioroase. Pur şi simplu, curajul de a trăi viaţa. Şi nu oricum, ci cu responsabilitate faţă de propria noastră persoană.

În drumul prin viaţă, poate unii dintre noi îşi doresc să fie bogaţi şi influenţi, dar nu depun destul efort în sensul acesta. Astfel, sentimentele negative datorate neîmplinirii scopului nu întârzie să apară. Următorul pas este de reevaluare a situaţiei din care se identifică nişte strategii pe care persoana ar fi avut prilejul să le încerce, dar nu a îndrăznit sau nu şi-a asumat riscul unui posibil eşec. Pentru a face faţă situaţiei create, persoana apelează la o tactică la îndemână şi uşor de pus în practică: se convinge pe sine că toţi oamenii bogaţi sunt hoţi şi niciodată nu ar fura pentru a creşte financiar. Acestor persoane le lipseşte curajul de acţiona şi de a-şi asuma consecinţele, apelând la credinţe false şi justificatoare pentru insucces. Şi viaţa devine mai suportabilă, dar niciodată scopul nu va fi atins.

Un alt exemplu poate fi considerat oricare dintre noi care doreşte să devină mai sociabil şi să îşi lărgească cercul relaţional. Se poate întâmpla că scopul să nu fie atins din cauza timidităţii, ar spune unii. De fapt, timiditatea izvorăşte din credinţa iraţională conform căreia suntem lipsiţi de valoare, nu contăm şi nu merităm. Recunoaşterea acestui gând şi aducerea lui la suprafaţă este foarte dificilă. Ne pierdem curajul şi elanul, iar în consecinţă ne petrecem serile la fel, tot singuri/ singuratici.

Uneori chiar ne săturăm să ne simţim neputincioşi când eşuăm în demersurile noastre. Ce se întâmplă dacă renunţăm să mai încercăm? Ne pierdem curajul şi nu mai facem faţă emoţiilor negative asociate eşecului, dar în mod cert nici nu vom evolua şi nici nu ne vom atinge obiectivele.

Curajul de a trăi vi