În acest an, alegerile rectorilor universitari s-au desfăşurat în baza noii legi a educaţiei. Astfel, la votarea şefului universităţii a participat întrega suflare academică şi nu numai membri ai Senatului, ca până acum. Sursa: FIAT.3XFORUM.RO
Evenimentul Zilei a realizat un top al bogăţiei rectorilor din universităţile de stat, aşa cum rezultă din declaraţiile de avere depuse în 2012. De menţionat
că până acum nu toţi rectorii universitari şi-au despus declaraţiile de avere şi de interese, deşi sunt obligaţi prin lege să facă acest lucru.
Clasamentul arată că averile cele mai consistente sunt mai degrabă în zona universităţilor cu profil economic, medical şi tehnic, rectorii instituţiilor de învăţământ superior artistic numărându-se printre cei mai modeşti din punct de vedere material.
Au fost incluşi în clasament şi rectorii Academiei Militare din Bucureşti şi Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, instituţii de învăţământ superior subordonate Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, care sunt într-o poziţie cumva privilegiată faţă de Ministerul Educaţiei şi ceilalţi rectori.
Am considerat necesar să începem clasamentul cu Ioanel Sinescu, noul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, cu toate că declaraţia sa de avere pe 2012 nu a fost de găsit nici pe site-ul universităţii şi nici la ANI. Luând în considerare declaraţia sa de anul trecut, Sinescu este de departe cel mai avut rector dintr-o universitate de stat românească.
1. Ioanel Sinescu, 60 de ani, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti. Patru terenuri, două case, două automobile de lux şi un renume internaţional.
Rectorul bucureştean se află la primul mandat în această funcţie. Chiar dacă este departe de a fi sărac, Ioanel Sinescu nu ar