În fabrica de la Braşov se vor produce componente pentru filtre de apă ce vor fi livrate companiei - mamă pentru asamblare.
Producătorul elveţian de filtre de apă Katadyn a demarat producţia într-o fabrică dezvoltată în Parcul Industrial Prejmer, în urma unei investiţii de 1,5 milioane de euro. „Momentan avem zece angajaţi, dar intenţionăm ca în prima parte a anului viitor să angajăm aproximativ 20 de persoane, pentru ca apoi în funcţie de cerere să ajungem la un număr de 60 – 70 de angajaţi”, ne-a declarat Mike Greub, directorul general al Katadyn România. În fabrica de la Braşov se vor produce componente pentru filtre de apă ce vor fi livrate companiei - mamă pentru asamblare.
Potrivit lui Greub, compania va avea şi o a doua etapă de dezvoltare, care va cuprinde extinderea cu trei hale a celor două construite în prezent, precum şi angajarea altor aproape 200 de persoane.
Istoria companiei Katadyn porneşte de la o invenţie a profesorului Alexander Krause din München în urma căreia apa era curăţată bacteriologic prin depunerea de ioni de argint prin electroliză.
Compania şi-a început producţia de filtre ceramice în anii `30 ai secolului trecut. În 1999, activităţile din sectorul UV de tratare a apei s-au contopit cu WEDECO, un concurent german, iar societatea a devenit publică. În 2001, elveţienii au preluat două firme americane – Exstream şi Pur Outdoor – devenind, astfel, cel mai mare furnizor de sisteme portabile de tratare a apei. De exemplu, sistemele portabile de desalinizare a apei de mare au fost adăugate în portofoliu prin intermediul Pur Outdoor. În următorii ani, elveţienii au preluat companii de profil din Germania, Franţa şi Suedia, în acelaşi timp deschizându-se o filială în Singapore.
La sfârşitul anului 2009, Katadyn şi-a extins sfera operaţiunilor în sectorul industrial şi municipal de tratare a apei prin achiziţi