Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV. Tribunalul București: Familia chestorului Fătuloiu a căpușat Alprom. Din sentință: „Inculpatul, deşi are funcţie de director este epiderma organului genital masculin”

Publicat in Jurnalul, joi 20 decembrie 2012 ·

Tribunalul București l-a condamnat la 6 ani de închisoare pe omul de afaceri Cătălin Chelu pentru dare de mită și cumpărare a influenței. Cătălin Chelu a fost denunțat de chestorul general de poliție Dan Valentin Fătuloiu și de fiul acestuia, Alexandru Fătuloiu. Chelu a urmărit să se protejeze de acțiunea organelor judiciare, care instrumentau mai multe dosare împotriva sa, încercând să-l mituiască pe Fătuloiu cu suma de un milion de euro, în schimbul blocării anchetelor în curs. Fapta a fost surprinsă în flagrant de procurorii DNA, la data de 19 noiembrie 2010. Chestorul a declarat, ulterior, că a fost "trădat" de poliţiştii de la Economic, după ce le-a cerut acestora analizarea dosarelor în care Chelu era cercetat.

Împreună cu Cătălin Chelu au mai fost condamnați Badea Ștefan Nițache (patru ani închisoare), Antonel Cristi Bunu (șase luni de închisoare cu suspendare) și Gabriel Constantinescu (doi ani de închisoare cu suspendare). Deși nici Fătuloiu și nici familia sa nu au făcut obiectul acestui dosar, președintele de instanță, judecătorul Matei Dorel George a constatat că soția și fiul fostului secretar de stat din Ministerul de Interne au căpușat Alprom Slatina. Cităm din decizia instanței: „Din perspectiva poziţiei subiective a inculpatului Tribunalul constată că acesta nu este neapărat supărat de faptul că este supus unui proces penal ci este oripilat că denunţătorul Dan Fătuloiu nu este trimis şi el în judecată împreună cu ceilalţi coinculpaţi pentru sprijinirea unui concurent de-al său la SC ALPROM SA respectiv numitul Vasâi. De asemenea i se pare surprinzător că un membru al familiei Fătuloiu care a obţinut sume imense de bani de la SC ALPROM SA să-i facă tocmai lui flagrant, astfel de practici nefiind elegante între partenerii de afaceri. Tribunalul nu este în măsură să analizeze afacerile soţiei secretarului de stat şi ale fiului secretarului de stat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 29 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum o ora
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Prevenirea abuzurilor șefilor SRI și limitarea mandatelor acestora, legi trecute de Camera Deputaților

Ziare.com acum o ora
Două proiecte de lege care vizează reforme ale serviciilor din România au fost adoptate de Camera Deputaților miercuri, 11 decembrie. Cele două legi, inițiate de Emanuel Ungureanu (USR) vizează limitarea mandatelor șefilor serviciilor (SRI, SIE, SPP

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 38 minute
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le recomandă cetățenilor săi să evite călătoriile în Occident. „Sunt pline de riscuri”

Ziare.com acum o ora
Rusia a anunțat miercuri, 11 decembrie, că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada şi unele ţări UE, deoarece riscă să fie "vânaţi" de autorităţile americane, relatează Re

Wizz Air introduce două noi rute din România şi frecvenţe crescute pe alte cinci

Mediafax acum o ora
Noile destinaţii sunt Memmingen (Germania): patru zboruri pe săptămână - marţi, joi, sâmbătă şi duminică şi Bari (Italia): trei zboruri pe săptămână - luni, miercuri şi vineri. De asemenea, din vara anului viitor, compania reia rutele spre Madrid: d

O șoferiță beată și drogată a fost reţinută după ce a lovit cu maşina un autoturism condus de o poliţistă

Ziare.com acum o ora
O femeie de 30 de ani din Arad a fost reţinută după ce provocat un accident rutier, lovind cu maşina un autoturism condus de o poliţistă aflată în timpul liber. Poliţiştii au constatat că femeia de 30 de ani consumase alcool, având 1,40 mg/l alcool

Casa Verde Fotovoltaice 2024 / AFM a publicat lista instalatorilor validați; beneficiarii au la dispoziție 90 de zile pentru alegerea unui instalator

HotNews acum 2 ore
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024. Începând de miercuri, persoanele fizice care s-au înscris în program au la dispoziție

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 3 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Telekom Romania Mobile Communications de către Vodafone România şi a unor active ale companiei de către Digi România

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţiile prin care Vodafone România intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications, iar Digi România SA va prelua anumite active ale aceleiaşi companii. ”Consiliul Concurenţei analizează t

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°