Un tribunal a redus, joi, cu doi ani pedeapsa fostului magnat al petrolului şi critic al Kremlinului, Mihail Hodorkovski, încarcerat din 2003, ceea ce îi va permite acestuia să iasă din închisoare în octombrie 2014, au anunţat agenţiile ruse, relatează AFP.
Tribunalul municipal din Moscova a redus de la 13 la 11 ani condamnarea lui Hodorkovski pentru furt de petrol şi spălare de bani, precum şi pe cea a asociatului său, Platon Lebedev.
Acesta din urmă va putea ieşi din închisoare în iulie 2014, în timp ce o decizie judecătorească precedentă, care a fost contestată în apel, prevedea eliberarea anticipată în iulie 2013.
Afacerea Iukos a fost denunţată de liberalii ruşi şi în străinătate drept o operaţiune inspirată de Kremlin pentru a prelua controlul asupra preţioaselor active petroliere şi pentru a pedepsi un om de afaceri care a manifestat ambiţii politice şi a susţinut opoziţia.
Reducerea pedepsei a fost decisă din cauza modificărilor aduse legislaţiei, a anunţat serviciul de presă al tribunalului.
O lege amendată recent prevede pedepse mai puţin dure pentru capetele de acuzare reţinute în trecut împotriva lui Hodorkovski şi Lebedev şi permite reducerea considerabilă a pedepselor celor care au fost deja condamnaţi înainte de intrarea sa în vigoare.
Hodorkovski, fost lider al gigantului petrolier rus Iukos, şi asociatul său Lebedev, deţinuţi din 2003, au fost condamnaţi în 2005 pentru escrocherie la scară mare la opt ani de închisoare.
Această pedeapsă a fost ridicată la 14 ani în decembrie 2010, după un al doilea proces pentru furt de petrol, un total redus apoi cu un an în apel, prelungind astfel detenţia până în 2016.
Apărarea, care cere ca această a doua condamnare să fie anulată, a anunţat că va face apel.
"Noi vom continua lupta şi vom face, bineînţeles, apel", a declarat pentru AFP unul dintre avocaţ