Există, în viața fiecăruia dintre noi, oameni și momente care ne fac să devenim cine suntem. Pentru mine, cei 13 ani petrecuți la Capital sunt plini de astfel de experiențe. Probabil că ele sunt foarte diferite de cele ale colegilor mei de atunci sau ale colegilor mei de acum, dar așa sunt făcute să fie – foarte personale.
Fără pretenția că experiențele mele sunt lecții, am să spun, la 20 de ani de la începutul acestei aventuri minunate, care sunt lucrurile de valoare pe care le-am câștigat. Nu voi numi pe nimeni, pentru a nu nedreptăți pe nimeni, pentru că am lucrat cu sute de oameni, și toți au fost și sunt minunați.
În primii ani, atunci când primeam subiecte imposibile de dus la capăt, am învățat să nu mă las. Din fericire, am avut un șef care a avut mai multă încredere în mine decât am avut eu și care a împins tot timpul limitele. Așa am crescut și am învățat să rezolv probleme în loc să aștept soluții.
Jurnalismul, la fel ca oricare altă meserie, îți cere cele 10.000 de ore de muncă pentru a ajunge la performanță. Am avut norocul să fiu parte din, probabil, una dintre cele mai bune echipe de profesioniști din media, ceea ce e, cred, crucial în viața fiecăruia dintre noi. Așa am învățat cum să învăț de la alții, în nopțile lungi petrecute în redacție, pentru că nu dădeam de capăt unui subiect, pentru că nu era rotund, pentru că încă nu găsisem toate răspunsurile. Niciuna dintre acele nopți nu ar fi fost posibilă fără pasiunea tuturor pentru ceea ce făceam. În toată cariera mea la Capital, de la junior cu jumătate de normă la redactor-șef, am respectat fiecare meseria celuilalt. Ne-am bătut pentru subiecte și independență la fel de aprig cum colegii mei de la publicitate s-au bătut pentru clienții și spațiul lor în revistă, sau precum cei din producție și distribuție s-au bătut pentru termenele de predare. A fost o relație corectă, în care
