Avocat, scriitor, publicist
“Orice apariţie în public mă paralizează. Mă rigidizez dintr-o dată şi mă aricesc. Un fel de vulnerabilitate mi se cuibăreşte înlăuntru şi implor zeii să-mi curme grabnic supliciul. Solitar şi introvertit dintotdeauna, n-am deprins arta colocvialităţii. M-am ferit de când mă ştiu de SCENĂ, de luminile rampei, de arătarea în faţa publicului”, se confesează Marian Nazat într-un eseu apărut în Jurnalul Naţional (2009). Cu toate astea, însă, viaţa i-a oferit o scenă cu diverse piese jucate, cu el însuşi în rol principal. Prima dată cortina a căzut public, cu aplauze la scenă deschisă, la rezolvarea celebrului caz Ioan Luchian Mihalea. Atunci, toată ţara ştia cine era procurorul Nazat, nu (încă) şi scriitorul Nazat. Dar cum scrisul este o binecuvântare divină, oricât s-ar fi ascuns de luminile rampei, era greu de crezut că nu va veni vremea când va fi recunoscut şi ca publicist de mare forţă şi scriitor “cu vână”. Între timp scena vieţii îi schimbă rolul de procuror în cel de avocat şi-l duce şi spre publicarea a patru culegeri de eseuri. Din anul 1998 publică săptămânal în diverse cotidiene, ultimul fiind Jurnalul Naţional. Din textele publicate aici în perioada 2009-2010, selectate, ia naştere culegerea de eseuri “Pe tălpile României”. Pentru acest volum, apărut la editura RAO, în 2012, Uniunea Juriştilor din România, prin Societatea Academică “Titu Maiorescu”, îi acordă Premiul Virgil Tatomir pentru publicistică. Alături de acest onorant premiu, Jurnalul Naţional conferă şi titlul de “Omul Zilei” scriitorului şi publicistului Marian Nazat.
Avocat, scriitor, publicist
“Orice apariţie în public mă paralizează. Mă rigidizez dintr-o dată şi mă aricesc. Un fel de vulnerabilitate mi se cuibăreşte înlăuntru şi implor zeii să-mi curme grabnic supliciul. Solitar şi introvertit dintotdeauna, n-am deprins arta colocvialităţii. M-a
