Mai sunt doar câteva zile până la marea sărbătoare a creştinătăţii, Crăciunul. Lumea pare cuprinsă de o frenezie generată într-o măsură mai mare nu de simbolistica spirituală, ci mai cu seamă de partea ei laică, de spiritul mercantil care i se atribuie, parcă mai pronunţat de la an la an. În contrast cu tradiţiile noastre, tot mai estompate de la an la an.
“Ne este greu să recunoaştem că suntem ceea ce suntem”
Suntem în pragul marii sărbători creştine a Crăciunului. De la an la an, tradiţiile autohtone sunt tot mai puţine, înlocuite sau doar întrepătrunse cu obiceiuri ale altor ţări. De ce ne înstrăinăm de datinile noastre?
Tradiţiile noastre vechi ne amintesc de un lucru care ţine de felul în care a fost constituită naţiunea română, în secolele XIX şi XX. Acel lucru este baza sa ţărănească. Naţiunea română a fost făcută de ţărani, în bunele lor relaţii cu intelighenţia românească. Or, dacă ceva lipseşte în momentul de faţă, în societatea românească, acel lucru este chiar clasa ţărănească. Subţiată, greu încercată, plecată în străinătate, pervertită. Clasa ţărănească – care să accepte că este ceea ce este – a scăzut foarte mult ca dimensiune. O dată cu ea am pierdut cu toţii acest sentiment că suntem ceva, că suntem ţărani că, dacă nu suntem noi ţărani, cu siguranţă, părinţii sau bunicii noştri au fost ţărani şi că ei au practicat anumite obiceiuri. Cred că acesta este, de fapt, sentimentul de înstrăinare, un sentiment care priveşte deopotrivă sărbătorile ca şi, în mod mai general, societatea românească. Ne este greu să recunoaştem că suntem ceea ce suntem.
Un scriitor din ce în ce mai rar citat în prezent, un scriitor comunist, are o carte care se numeşte “Rădăcinile sunt amare”. Ei bine, dacă ar fi să spun care este motivul pentru care ne înstrăinăm de obiceiuri, cred că acesta ar fi, unul p
