La un alt nivel de complexitate, desigur, popoarele sunt între ele precum indivizii între ei. Adică, stau pe nivele diferite în funcţie de ceea ce au moştenit, ceea ce au învăţat şi mai ales prin ceea ce au făcut. Într-un cuvânt, locul popoarelor, ca şi locul indivizilor, se legitimează prin merite.

În cazul popoarelor meritele care le legitimează sunt contribuţia filosofico-ştiinţifică la patrimoniul universal, contribuţia spirituală şi artistică la acelaşi patrimoniu şi faptele istorice care au influenţat evoluţia istorică a lumii, fie ea şi zonală. Contribuţia filosofico-ştiinţifică se găseşte în biblioteci, este notorie şi vorbeşte de la sine pentru cei care înţeleg şi care de obicei sunt formatori de opinie. Faptele istorice, cele mari, se impun de la sine, cu cât sunt mai mici şi mai periferice cu atâta suferă distorsiuni datorită intereselor geopolitice. Rămâne contribuţia spirituală şi artistică. Această contribuţie a popoarelor este azi inventată şi protejată instituţional în cea ce se cheamă Patrimoniu Universal, în cadrul căruia există Patrimoniul Universal Intangibil. La acest capitol noi figurăm cu ritualicul dans Căluşarii, din 2008, cu Doina, din 2009 şi cu Ceramica de Horezu, din 2012. Comparativ, Ungaria figurează cu broderii populare, Bulgaria - cu două picturi murale antice, prebulgare, Cehia - cu 4 creaţii specifice, Polonia - cu nici una etc...Toate reprezintă producţii spirituale de o specificitate absolută, adică o contribuţie creativă reală la patrimoniul omenirii. Noi, cu cele trei prezenţe, stăm onorabil, dar suntem insuficient reprezentaţi. Astfel, colindele româneşti, mai ales colindele transilvane, sunt creaţii spirituale de o totală specificitate muzicală şi rituală, negăsite în această formă, diversitate şi bogăţie la nici un popor. Ascultând ansamblul Icoane a lui Ioan Bocşa, cel mai rafinat şi mai rasat ansamblu folcloric nu