Cele mai bune două echipe ale turului Ligii Naţionale de Baschet Masculin, CSM Oradea şi SCM U Craiova, se vor duela, astăzi, de la ora 19.45, la Arena Antonio Alexe, într-un veritabil derby al primei părţi a campionatului.
Cu un bilanţ excelent (13 victorii şi o singură înfrângere din care 6-1, acasă, respectiv 7-0, în deplasare) orădenii sunt lideri în clasament şi vor ierna pe primul loc indiferent de rezultatul acestui ultim meci din tur. De cealaltă parte, craiovenii ocupă poziţia secundă (10 victorii, 4 înfrângeri), având un bilanţ de 6-1 pe teren propriu şi 4-3, în deplasare. Echipa gazdă, pregătită de către Cristian Achim are o serie activă de nouă victorii consecutive şi revine în faţa propriilor suporteri după succesul istoric (primul din deplasare în confruntarea cu U Mobitelco) obţinut la Cluj-Napoca. Baschetbaliştii olteni parcurg şi ei cel mai bun sezon de toamnă din istorie şi vin la Oradea după două victorii, obţinute în faţa a două formaţii care anul trecut au ajuns în semifinală, Gaz Metan Mediaş şi U Mobitelco Cluj (o premieră şi pentru craioveni). Formaţia vizitatoare este pregătită de fostul căpitan al formaţiei orădene, sârbul Andelko Mandic, aflat la al doilea sezon pe banca tehnică a Craiovei. Oaspeţii au o singură problemă medicală, sârbul Ivan Miskovic, care este cel mai bun recuperator al echipei Interesant este, însă, faptul că şi fără Miskovic oltenii au obţinut victorii importante în tur. Dacă CSM-ul s-a remarcat mai ales prin jocul colectiv (8-9 jucători contribuind major la succesul echipei), în schimb, craiovenii dispun de un lot experimentat, dar şi de doi lideri de echipă, Dzambic şi Seals. Un aspect interesant al întâlnirii va fi duelul celor doi antrenori, Cristian Achim şi Andelko Mandic, cel din urmă fiind elevul tehnicianului orădean până în vara anului 2011. Mandic a rămas un jucător deosebit de iubit şi apreciat la