Eram morţi de oboseală şi înfometaţi când am bătut la poarta Mânăstirii, Doru şi Ioana, logodnici, eu, de ochii lumii (nu se cădea ca o fată de familie, catolică, să umble singură cu iubitul). Străbăteam Oltenia cu piciorul şi ne minunam de minunile ei, Horezu, Bistriţa, Polovraci. .. Doru, Făt-Frumos de la Gilort, demn urmaş al lui Tudor Vladimirescu, ni le arăta cu mândrie îndreptăţită.

Biserica se restaura, sub pictura din secolul XVIII se descoperise fresca originală pictată de Dobromir din Târgovişte la 1564. Un grup de pictori, exilaţi de trei luni la faţa locului, desprindeau cu mare destoinicie şi cimentau pe alţi pereţi scene din pictura nouă, scoţând la lumină pe cea veche, proaspătă şi neafumată, doar ciocănită ca stropii de grindină.

Apariţia noastră, tineri, frumoşi, studenţi la ARTE, a fost pentru dânşii o încântătoare surpriză, o pauză binemeritată, o trâmbă de aer proaspăt prin colbul istoriei cu veşti din lumea reală şi miresme de prin tinereţile lor. Ne-au primit, înconjurat şi ocrotit cu un entuziasm de-a dreptul stânjenitor. Ne-au cazat la Madam Popăscu, găzdoaie din sat, grasă şi primitoare, dar, înainte de orice, ne-au trimis sus la schit să ne dea călugării faguri dulci de miere. Pictorul Trestioreanu, şeful colectivului, nu ne lăsa din mână, ne petrecea prin pădure pe potecă, vorbind şi vorbind, încă un cot şi încă... Noi ne clătinam de somn. Când, în sfârşit, ne-a lăsat singuri, l-am urmărit până ce a dispărut din vedere şi ne-am trântit drept în cărare unde am adormit, fulgeraţi.

Petrecuserăm o noapte albă în Târgu Jiu. După o zi de bâlci la Polovraci cu o cumplită ploaie reglementară de Sfântul Ilie, ajunseserăm la oraş căţăraţi într-un camion cu lăzi goale şi butoaie de la târg şi fusesem debarcaţi, la unu noaptea, în piaţă. Doru dispăruse în beznă să caute nişte neamuri şi ne lăsase singure. Încercam să ne culcăm pe ce