Zeci de familii din Statele Unite care se află pe punctul de a adopta un copil din Rusia au rămas "bulversate" după ce Moscova a decis să interzică cetăţenilor americani să ia în adopţie copii ruşi şi au denunţat folosirea acestor copii ca "pioni într-un joc politic".
Familiile care se află în procedură de adopţie sunt "foarte îngrijorate şi speriate că nu vor putea să îşi aducă acasă copiii", a declarat pentru AFP Anya Rutherford, coordonatoarea programului Rusia pentru asociaţia Christian World Adoption. "Va fi o tragedie enormă dacă Rusia va interzice aceste adopţii", afirmă ea.
Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus) a adoptat miercuri, în a doua lectură, o propunere de lege privind interzicerea adopţiilor de copii ruşi de către americani ca răspuns la sancţiunile prevăzute de "legea Magniţki", adoptată de către Congresul american.
"Legea Magniţki" interzice intrarea pe teritoriul Statelor Unite şi prevede confiscarea activelor unor oficiali ruşi implicaţi în cazul decesului în timpul detenţiei a juristului rus Serghei Magniţki, cu scopul de a preveni viitoare încălcări ale drepturilor omului.
Peste 45.000 de copii ruşi au fost adoptaţi de către familii americane începând din 1999, între care 962 în 2011.
Agenţiile de adopţie contactate de AFP au regretat în unanimitate, joi, această decizie, sperând că Duma de Stat o va anula în a treia lectură sau preşedintele Vladimir Putin nu o va semna în cele din urmă.
În opinia Elinei Filippova, coordonatoarea programului Rusia pentru agenţia Adoption Ark, "fiecare ţară pledează pentru drepturile omului, dar din acest conflict (între Rusia şi Statele Unite) rezultă încălcarea drepturilor celor mai vulnerabile persoane", afirmă ea.
"Sperăm sincer că orfanii ruşi nu vor deveni ostatici. Rusia a făcut un lucru bun pentru că i-a plasat pe mulţi dintre aceşti copii în