Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Playboy schimbă corsetul de iepuraş pentru primul club în India. Cum arată costumele controversate - FOTO

Publicat in Mediafax, vineri 21 decembrie 2012 ·

Subiectul care a ridicat multe semne de întrebare în rândul fanilor Playboy odată cu anunţul deschiderii unui club în India şi-a găsit rezolvarea: costumele iepuraşilor Playboy din Goa au fost dezvăluite miercuri la o conferinţă de presă în Mumbai.

Faimosul corset specific vestimentaţiei iepuraşilor a fost ajustat într-un fel care să amintească de tradiţionalul sari indian, fiind completat cu o fustă transparentă, lungă până în pământ. Celelalte accesorii tipice, în schimb, urechile, papionul şi codiţa de iepuraş, au fost lăsate neschimbate.

Totuşi, în pofida designului cultural adaptat, voci oficiale exprimă temeri în privinţa consecinţelor pe care le-ar putea avea deschiderea clubului Playboy, invocând riscul apariţiei unui comportament depravat şi vulgar, scrie Daily Mail.

"Nu vom distra pe nimeni care se află aici ca să răspândească obscenitatea şi nuditatea", a spus ministrul turismului, Dilip Parulekar, potrivit ziarului Times of India.

Preşedintele clubului Playboy India a explicat raţiunea din spatele costumelor încă sumare într-o ţară în care valoarea modestiei este extrem de apreciată.

"Vestimentaţiile revelatoare sunt privite dezaprobator în această ţară. Dacă vă uitaţi la filme de la Bollywood, veţi vedea femeile îmbrăcate mult mai sexy şi în haine mult mai sumare", a spus acesta pentru Telegraph.

Modificarea adusă costumului de iepuraş, concepută de Mohini Tadikonda, un indian stabilit în Statele Unite, este o premieră pentru Playboy.

Playboy, care are originea în revistele fondate de Hugh Hefner în 1953, a încheiat o înţelegere cu PB Lifestyle India în noiembrie pentru a deschide cel puţin 120 de reprezentanţe în următorii 10 ani, fiind vorba de cluburi, baruri şi cafenele. Primul club va fi înfiinţat pe plaja Candolim din Goa până în luna martie, urmat de altul în Hyderabad.

"Avem de gând să facem op

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 15 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum o ora
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall din Botoşani, din cauza unei posibile scurgeri de gaze

News.ro acum 50 minute
Peste 300 de persoane au fost evacuate, vineri, dintr-un mall din municipiul Botoşani, din cauza unei posibile scurgeri de gaze, după ce un bărbat a alertat autorităţile, spunând că se simte un miros puternic. În urma verificărilor, s-a stabilit că

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 3 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 58 minute
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu, în dosarul de sechestrare de persoane, emis la a o zi după ce a scăpat de condamnarea pentru accidentul mortal pe care l-a provocat în 2019

G4Media acum 59 minute
Pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul fostului fotbalist Gino Iorgulescu, a fost emis un nou mandat european de arestare, în dosarul de sechestrare de persoane, unde are o condamnare de 3 ani de închisoare cu executare. Mandatul emis de Judecătoria S

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum 4 ore
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°