Intre glanda puterii si carticica de rugaciuni a liderilor unei natiuni nu exista compatibilitate, dar nici dovezi, in istoria politicii moderne, ca a doua a ramas in constiinta colectiva altfel decat o ipocrizie desfasurata in ochii oamenilor de cate ori o cerea interesul de grup.
Sa fie Romania, Gradina Maicii Domnului, chiar locul unde pacea si munca izvorate din nevoia de a lecui tarele constiintelor isi vor capata samanta increderii? Daca da, nu in aceste timpuri, si nu pentru intestinele multe, obisnuite cu cartofi si macaroane.
Insa multi sperau ca, odata cu instalarea noii Puteri, povestea cu binele invinge raul nu va capata alt final numai pentru ca romanii sunt in stare sa strice tot, iar Jack si vrejul de fasole va avea deznodamantul clasic. Incerc sa ma alatur lor, cu tot dezgustul pe care mi-l provoaca cele mai multe personaje din leadershipul USL. Mai exact, sa ma gandesc ca poate vor reusi.
Prea rapidele izbucniri de foame in fata clostii cu puii de aur sunt, insa, o imensa piatra de incercare. Daca pe pedelisti, alungati din Paradis in Opozitie, ii face sa spere ca sandramaua o sa crape ca orice minune care nu tine decat trei zile, pe astia ca mine, dezinteresati total sa puna suflet intr-o constructie politica, ma alunga pe ganduri.
Cum istoria se repeta, si de fiecare data cand se schimba Puterea au loc rocade la contractele din bani publici, caci nu impartirea feliilor din unele ministere este necazul aici, se poate spune ca matele aspre la ghiftuit o sa fie mai puternice decat amaraciunea asta de interes national.
Lucru pe care il stiu, fireste, Crin Antonescu si Victor Ponta. Si grea misiune au in fata! Identificarea echilibrului dintre interesele gastilor hulpave si principiile pietei nu s-a dovedit pana acum, dupa 23 de ani de frumoasa nebunie, o misiune dusa la capat.
Desi
