Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taban: UEFA ne-a sancţionat pentru o datorie de aproape un milion de euro

Publicat in Mediafax, vineri 21 decembrie 2012 ·

Preşedintele CA al FC Rapid, Ion Taban, a declarat, vineri, că UEFA a sancţionat gruparea giuleşteană cu o amendă de 100.000 de euro şi a ameninţat-o cu excluderea pentru trei ani din competiţiile europene dacă nu-şi achită datoriile pentru sume neplătite de aproximativ un milion de euro.

Rapid era deja în insolvenţă şi nu poate participa în cupele europene atât timp cât se derulează procesul de reorganizare, conform legislaţiei UEFA, această perioadă de absenţă fiind estimată la doi ani.

Taban a precizat că datoriile incriminate de UEFA reprezintă salarii neachitate de Rapid către jucători, forul european nefiind interesat de datoriile la stat.

"În plan sportiv, este această excludere pe o perioadă de trei ani din competiţiile organizate de UEFA. Această amendă s-a dat pentru că nu am respectat acel calendar din manualul de licenţiere, ca şi Dinamo. Noi, la 30 septembrie nu am reuşit să reglăm datoriile pe care le avem la 30 iunie şi a venit această amendă. Suma era mică, pentru că pe UEFA nu interesează TVA-ul şi când sunt obligaţii la stat, pentru că noi nu am avut obligaţii la stat. Noi aveam nişte obligaţii neplătite la jucători, era vorba de aproape un milion de euro. Nu are nicio legătură cu datoriile pe care noi le avem acum declarate când am intrat în insolvenţă. Nu se mai pune problema să plătim acum, pentru că aceste obligaţii ale noastre care erau la data respectivă au intrat în procesul de insolvenţă, ele sunt reeşalonate şi nu se mai consideră datorii neachitate, ele vor fi aprobate prin planul de reorganizare şi sunt însuşite de creditori şi debitori, iar UEFA nu are treabă cu ele", a spus Taban, la Sport.ro.

Ion Taban a afirmat că în cazul în care Rapid plăteşte datoriile către jucători, excluderea din cupele europene va fi mai mică de trei ani. "Cred că amenda rămâne, dar la punctul doi se discută de excluderea pe o perio

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ministrul Economiei: Sunt convins că nu o să treacă vara fără a avea tema de proiectare pentru drona românească

Mediafax acum o ora
„În acest moment sunt două memorandumuri semnate în două grupuri de lucru, care includ societatea Carfil SA, care este filială a ROMARM. Unul dintre ele are ca obiectiv de a vedea dacă prevederile legale din România pot fi îmbunătăţite pentru a avea

Anunțul care îl înfurie pe Putin. Ucraina și Republica Moldova încep oficial negocierile de aderare la UE

Ziare.com acum o ora
Cele 27 de țări ale Uniunii Europene au confirmat că marțea viitoare vor deschide negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, a anunțat vineri președinția belgiană a Consiliului UE pe rețeaua X. Miniștrii de finanțe ai UE, reuniți la Lux

Guvernul anunţă o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare. Ce buget alocă

Wall-Street.ro acum 27 minute
Ministrul Economiei, Radu Oprea, anunţă o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, cu un buget de 600 de milioane de euro pentru patru ani, dintre care 149 de milioane în 2024. "Paşii care urmează după aprobarea de astăzi a hotărârii

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

32°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°