…moare lumea, tată! De râs. Strategiile astea de marketing au intrat demult în zona psihiatriei. Vă mai amintiți ce aroganțe făceam pe seama lui Eminescu care, geniu-geniu, dar, când a pus fruntea fetei pe braț, se cheamă că la pupat venea exact ceafa, nu fața cu buze dulci cu tot? Iată că, în zilele noastre, astfel de scăpări, sunt chiar premiate de un ditamai magazinul de bricolaj, mulțumit că poetul-cumpărător – poate chiar meșter constructor de meserie – i-a pus pe rime mai toată gama de produse. Un sâmbure de adevăr există, totuși, în versurile astea. E cunoscut faptul că românul, din dragoste, e capabil de orice. Chiar și de o motocoasă-n capul nevestei ori, și mai bine, al ibovnicului acesteia. După care, de dor, îi dai femeii un rotopercutor, că doar n-o să o pedepsești, ea fiind, prin definiție, sexul slab. Tu, ca rotopercutor, ești tare, s-a înțeles, până aici? Condițiile meteo nefavorabile din această perioadă impun oferirea unei roabe, de preferat cu lemne, și a unei centrale ce folosește acest tip de combustibil. Pe final, autorul își recunoaște indirect boala psihică, afirmând că așază sub brad o țiglă, deci nu le mai are pe toate pe casă.
No related posts.
…moare lumea, tată! De râs. Strategiile astea de marketing au intrat demult în zona psihiatriei. Vă mai amintiți ce aroganțe făceam pe seama lui Eminescu care, geniu-geniu, dar, când a pus fruntea fetei pe braț, se cheamă că la pupat venea exact ceafa, nu fața cu buze dulci cu tot? Iată că, în zilele noastre, astfel de scăpări, sunt chiar premiate de un ditamai magazinul de bricolaj, mulțumit că poetul-cumpărător – poate chiar meșter constructor de meserie – i-a pus pe rime mai toată gama de produse. Un sâmbure de adevăr există, totuși, în versurile astea. E cunoscut faptul că românul, din dragoste, e capabil de orice. Chiar și de o motocoasă-n capul nevestei ori, și mai bine, a