Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moş Crăciun, punguţa cu smochine şi căciula cu urechi

Publicat in Adevarul, vineri 21 decembrie 2012 ·

Pe la cinci-şase ani aveam doi Moş Crăciuni: unul de vară şi unul de iarnă. Cel de vară era unchiu’ Fănică, fratele mamei, care venea de la Cluj şi-mi aducea un pachet de smochine. Era de fapt un pacheţel, dar mie mi se părea enorm. Scoteam din el câte-o smochinuţă şi-l închideam la loc, să nu cumva să fugă celelalte. Acel pacheţel, din care mâncam cu ţârâita, îmi ajungea până spre sfârşitul verii.

Nu ştiu unde găsea unchiu’ Fănică smochine, pentru că pe la noi nu vedeai aşa ceva. La cooperativă mai aducea portocale, alături de marmeladă şi de hamsie sărată, dar smochine niciodată. De aceea mi se părea că unchiu’ Fănică nu vine, de fapt, de la Cluj, ci din ţările calde.

Iarna, ştiam că Moş Crăciun vine din ţările reci, de aceea nu aşteptam de la el smochine. Tot ce voiam era o căciulă cu urechi. Dar nu una precum cele pe care mi le tricotase baba Ilinca – oho, căciuli groase, de lână, care mă ţineau viu după nesfârşite ore de zbenguială în zăpadă –, ci una din aia adusă de la oraş, cu urechile legate deasupra şi apoi lăsate să cadă până la bărbie.

Voiam căciula cu urechi pentru că o fetiţă de pe uliţă avea una la fel. O, şi ce-mi mai plăcea de ea! De fetiţă, nu de căciulă... Dar am prins drag şi de căciulă. Ce n-aş fi dat să am şi eu una...

Nici astăzi nu ştiu cine-a complotat, dar în acel an Moş Crăciun, pe care-l bănuiam a fi un flăcău din sat, cu cojoc de oaie, mască de pirat şi barbă de lână, mi-a adus căciula cu urechi. Nu napolitane, mere sau biscuiţi, ca de obicei, ci draga mea căciulă cu urechi.

A fost cel mai frumos cadou adus de Moş Crăciun. Atunci l-am bănuit pe Moş că-mi ascultă gândurile sau îmi citeşte visele. Acum sunt sigur că baba Ilinca a complotat cu renii lui Moş Crăciun...

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Firea, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan: E a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei / V-aţi dovedit liderul unei echipe care a stat...pe timpul bucureştenilor

News.ro acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea, fost primar, i-a adresat duminică o scrisoare deschisă actualului edil Nicuşor Dan, chemându-l la o dezbatere despre ce a făcut fiecare la Primăria Capitalei. ”V-aţi dovedit liderul unei echipe ca

Portalul de servicii online al MAI a fost accesat de peste 8,9 milioane de ori

Mediafax acum o ora
Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne (https://hub.mai.gov.ro/O) a fost accesat de peste 8,9 milioane de ori, fiind create peste 462.000 de conturi, anunţă reprezentanţii instituţiei. Serviciul de eliberare online a cazierel

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Dolj: Copil înecat într-o baltă din zona unui baraj. Poliţia a deschis dosar penal pentru a stabili împrejurările decesului

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de 13 ani a murit înecat, în seara zilei de 1 iunie, într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj. Trupul băiatului a fost găsit, însă era prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, deschiderea

Un nou test de sânge care poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân a fost apreciat ca o descoperire „ncredibil de interesantă”

HotNews acum o ora
Un nou test de sânge poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu trei ani înainte ca tumorile să se vadă la tomografie, o descoperire „incredibil de interesantă” care ar putea ajuta mai multe femei să învingă definitiv această boală, s

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum 3 ore
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

SRI, căderea în purgatoriu si ieșirea

Ziua News acum 41 minute
Ceea ce s-a întâmplat și încă se întâmplă în interiorul Serviciului Român de Informații dar și în ceea ce-i privește pe unii rezerviști este extrem de periculos și începe să bubuie în plan intern și extern. O importantă instituție a statului menită

Ciucă, de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer: Avem datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai aproape de cea de dinainte - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer, că autorităţile au datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai

Arabia Saudită va vinde acţiuni Aramco de 13,1 miliarde de dolari, testând interesul investitorilor internaţionali

HotNews acum 2 ore
Arabia Saudită şi bancherii săi vor începe duminică să primească comenzi pentru acţiuni în valoare de până la 13,1 miliarde de dolari la gigantul său energetic Aramco, într-un test major al interesului investitorilor internaţionali, potrivit News.ro

Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone

News.ro acum 12 minute
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°