Biserica Adventistă Turda-Central, situată pe strada Axente Sever la numărul 38, a organizat vineri, 21 decembrie, de la orele 17, cu intrare liberă, superconcertul ”Veste bună din Betleem”.
La evenimentul prilejuit de apropierea marelui praznic al Naşterii Domnului au participat alături de reprezentanţi ai cultului adventist, mai multe personalităţi turdene, între care Dora Rus Fodor, Vasile Szabo, Ioan Berchişan. Timp de trei ore, au putut fi audiate colinde în limbile maghiară, română şi engleză.
Programul artistic, care a încălzit timp de trei ore inimile celor prezenţi, a fost susţinut de Corul Bisericii Adventiste Turda- Central şi invitaţii lor: solista Nora Orban (o tânără clujeancă cu o voce excepţională), fraţii Csergezan, Bernard la pian şi Arthur la flaut, tot din Cluj-Napoca, şi cvartetul bărbătesc ”Echo”, ultimii, interpretând colinzile pe patru voci.
Repertoriul variat a încântat publicul. Concertul s-a încheiat cu colinde cântate împreună de către interpreţi şi de către cei din sală.
Biserica Adventistă Turda-Central, situată pe strada Axente Sever la numărul 38, a organizat vineri, 21 decembrie, de la orele 17, cu intrare liberă, superconcertul ”Veste bună din Betleem”.
La evenimentul prilejuit de apropierea marelui praznic al Naşterii Domnului au participat alături de reprezentanţi ai cultului adventist, mai multe personalităţi turdene, între care Dora Rus Fodor, Vasile Szabo, Ioan Berchişan. Timp de trei ore, au putut fi audiate colinde în limbile maghiară, română şi engleză.
Programul artistic, care a încălzit timp de trei ore inimile celor prezenţi, a fost susţinut de Corul Bisericii Adventiste Turda- Central şi invitaţii lor: solista Nora Orban (o tânără clujeancă cu o voce excepţională), fraţii Csergezan, Bernard la pian şi Arthur la flaut, tot din Cluj-Napoca, şi cvartetul bărbătesc ”Echo”,