Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Fenechiu SRL” vrea să privatizeze și să concesioneze tot ce se poate, renunță greu la autostrăzi și nu vrea să-i facă cadou portul lui Mazăre

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 22 decembrie 2012 ·

Ministrul desemnat al Transporturilor, Relu Fenechiu, spune că regretă faptul că nu se va ocupa de partea de autostrăzi și le-a explicat miniștrilor că în opinia lui tot trebuie concesionat sau privatizat: hoteluri, terenuri, clădiri, 40% din liniile ferate. Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞ

În plus, noul ministru vrea ca mai multe drumuri naționale să poarte denumirea de drumuri regionale, și doar cele europene și cele naționale mai mari să rămână DN-uri. Acesta a recunoscut pe holurile Parlamentului că vrea să reorganizeze CNADNR-ul, chiar dacă instituția nu va mai fi în subordinea lui, dar și faptul că noua reorganizare a ministerelor ar putea bloca programele derulate de Ministerul Transporturilor cu finanțare de la Uniunea Europeană.

„Da, regret că nu sunt şi autostrăzile în subordinea mea datorită faptului că aici am multe proiecte pe care le-am susţinut timp de 8 ani de zile în Parlament dar sunt convins că voi avea o foarte bună colaborare cu ministrul delegat pentru infrastructuri Dan Şova”, a spus ministrul Transporturilor pe holurile Parlamentului.

Pe de altă parte, chiar dacă acesta a explicat că a făcut strategiile pe transporturi a partidului timp de opt ani, el a avut nevoie de ajutorul secretarului de stat din cadrul ministerului pe care în va conduce, Septimiu Buzașu, pentru a răspune la întrebările parlamentarilor. Fenechiu pierde în faţa lui Şova

Deputații nu știau pe cine să întrebe de autostrăzi

La audierile care au avut loc la comisii de specialitate din Camera Deputaților și din Senat, în momentul în care răspundea întrebărilor parlamentarilor Fenechiu lângă el se afla și ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, care ar urma să gestioneze autostrăzile, potrivit premierului Victor Ponta.

Iar, în momentul în care Relu Fenechiu și-a prezentat proiectele în ceea ce privește autostrăzile din România, parlamentarii au reacționat dur:

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Incendii de pădure în Turcia: cinci morți și zeci de răniți

G4Media acum o ora
Cinci persoane au fost ucise și alte zeci rănite în urma incendiilor de pădure care au devastat mai multe sate din sud-estul Turciei, a anunțat vineri ministrul Sănătății, citat de AFP. „Cinci persoane au fost ucise și 44 rănite, dintre care 10 grav

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum 55 minute
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum o ora
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°