Moş Crăciun şi ajutoarele sale au ajuns mai devreme la copiii din Bucureşti cu propriul metrou. Copiii din toate colţurile Capitalei l-au aşteptat dis de dimineaţă în staţia de metrou Crângaşi pentru a pleca într-o călătorie plină de poveşti colinde şi muzică de sărbătoare.
Moşul a ascultat dorinţele a zeci de copii veniţi alături de părinţi special pentru a-l întâlni în scurta lor călătorie cu metroul special pus la dispoziţie de Metrorex.
În timpul călătoriei, agitaţie mare, actorii de la „Teatrul Masca” au animat atmosfera creată în metrou cu ajutorul cântecelelor vesele cântate de cei şase membri ai trupei Trubadurii.
Odată urcaţi în tren, prichindeii nu au stat mult pe gânduri şi s-au dat la vorbă, subiectul principal la băieţi, telefoanele mobile, în ciuda protestelor părinţiilor. „Ai primit deja unul de Moş Nicolae, la anul o să îţi mai aducă Moşul altul”, îi explică un părinte.
În timpul călătoriei copiii au intrat în cabina mecanicului de metrou. „Am înţeles ce face butonul asta galben. Butonul deschide uşile”, strigă un prichindel la mecanic. Din boxele trenului răsună un mesaj: „Cine vrea să vadă tunelul este aşteptat în cabină”, moment în care micuţii au dat năvală în cabina metroului. „Tati, tati, vino şi tu să vezi tunelul”, strigă un copil.
Metroul opreşte în staţia Piaţa Unirii, un domn puţin derutat de trenul decorat cu imagini cu reni şi Moş Crăciun întreabă mirat un agent de pază dacă se poate urca şi el cu cei doi copii ai săi. Agentul de pază, şi mai derutat, îi răspunde scurt, metroul este doar pentru copii. „Păi şi cum facem?”, întreabă călătorul. Nelămurit de răspunsul primit, bucureşteanul îşi ia copiii de mână şi urcă în metrou.
Nici părinţii nu au fost mai timizi şi au început să schimbe câteva vorbe, alţii au făcut chiar schimb de numere de telefon. „Cred că este prea mic să îi aducă Moşul un telefon, de