Banca Naţională a Romaniei (BNR) a împrumutat 17 bănci cu suma de patru miliarde de lei (904 milioane euro) oferită la operaţiunea repo din această săptămană, iar cererea a fost de peste şase ori mai mare, totalizand 25,82 miliarde lei.
Aceasta este a cincea săptămană consecutivă în care banca centrală a menţinut patru miliarde lei suma cu care împrumută băncile prin operaţiunea repo şi, totodată, a 12-a săptămană la rand în care BNR limitează suma disponibilă. Prin licitaţiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobanda de politică monetară, de 5,25% pe an. Sumele sunt împrumutate pe o perioadă de o săptămană. Scadenţa împrumuturilor de luni va fi pe 31 decembrie. Săptămana trecută, 12 bănci au apelat la acest tip de împrumuturi, cererea fiind de aproape cinci ori mai mare, totalizand 18,94 miliarde lei. Creşterea numărului de bănci care au participat la licitaţia repo de luni, 24 decembrie, poate fi explicată prin faptul că pe piaţă dobanzile pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămană sunt peste rata dobanzii la care băncile se pot împrumuta de la BNR prin licitaţia repo. Totodată, este foarte probabil ca unele bănci să fi accesat împrumuturi de la BNR şi pentru a plasa ulterior banii către alte instituţii de credit, dar la dobanzi mai ridicate. Băncile comerciale au afişat dobanzi de 6,01% - 6,51% pe an pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămană, foarte aproape de nivelurile de vinerea trecută, de 6,03% - 6,53% pe an. Astfel, dobanzile din piaţă depăşesc rata dobanzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an. Dobanzile au crescut însă în cazul plasamentelor cu scadenţă la o zi, la 6,94% - 7,44% pe an, de la nivelurile de vineri, de 5,69% - 6,19% pe an. Creşterea a fost determinată de plata sumei de 3,4 miliarde lei pentru titlurile de stat emise joi de Ministerul Finanţelor Publice. Cand suma de la l